Cunoști atingerea caldă a unei nopți de primăvară, în care aerul e potrivit, nici călduț nici rece…
Știi sunetul acela înăbușitor pe care îl scot greierii și apusul de soare pe care l-ai privit de atâtea ori dar căruia nu i-ai acordat atenția cuvenită?
Mirosul familiar al vântului rece, așa zisul miros de iarnă…Aerul rece ce îți pătrunde în nări și te trimite cu gândul către zări străine, zări albastre.
Zâmbetul străinului de pe stradă și cățelul ce dă din coadă fericit mereu când te vede.
Știi acea dungă a orizontului, dunga albastră ce poartă o mulțime de secrete și le duce către abisuri?
Aș numi-o fericire.
Mirosul de ciocolată caldă și de mandarine, focul mocnind în sobă și frigul de afară.
Cunoști tu taina cerului?
Nici eu.
Și totuși, cerul în toată splendoarea lui ne transmite de multe ori atâtea lucruri neînțelese de noi.
Dacă…ce ar fi dacă le-am putea descifra măcar odată?
Stelele întinse, mândre și argintii, naivitatea și bucuria unui copil, doi îndrăgostiți în parc ținându-se de mână de parcă aceasta ar fi ultima zi în care ar putea să mai aibă această șansă.
Aș numi-o fericire.
Cunoști sunetul delicat al speranței și ai înțeles tu vreodată ce înseamnă sunetul dragostei?
Îmbrățișări gratuite, căldura pe care o ai atunci când brațele cuiva sunt peste tot asupra ta și nu mai ai aer, de fericire.
Aș numi-o simplu, viață.
Dacă ai avut un motiv pentru care să zâmbești astăzi, dacă ochii tăi au avut sclipiri și scântei, dacă inima ți-a bătut un pic mai tare ca de obicei iar cerul a fost senin, ar trebui s-o numești fericire.
Dacă cineva ți-a oferit o îmbrățișare iar animăluțul tău de companie a făcut vreun gest atunci când te-a văzut și s-a uitat la tine cu ochii aceia plini de speranță și bucurie ar trebui s-o numești fericire.
Dacă ai avut ce pune pe masă, un pat cald și un loc deasupra capului, dacă sănătatea ți-a permis să te simți bine ar trebui s-o numești fericire.
Așa că spune-mi, ai fost tu fericit astăzi?
