După ce Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a aşezat în Universul pe care l-a creat, i S-a descoperit, suma acestor descoperiri compunând Biblia. Pentru că omul a devenit păcătos, Dumnezeu a organizat un plan de salvare şi Isus Cristos a venit pe pâmânt ca să mântuiască neamul omenesc. Prin Avraam, Dumnezeu a format poporul evreu, în care S-a întrupat Mântuitorul. El a murit pentru păcatele oamenilor, a înviat pentru slava lui Dumnezeu şi S-a înălţându-se la cer din mijlocul ucenicilor. Oamenii au crezut în Mesia, şi-au recunoscut păcatele, au fost mântuiţi, devenind în felul acesta Biserica lui Dumnezeu pe pământ. Fiindcă o mare parte din Biserică şi-a pierdut spiritualitatea, a devenit lumească. Pentru faptul că oamenii nu L-au mai văzut pe Dumnezeu în Biserică şi în vieţile credincioşilor au ajuns la concluzia că El nu există, şi aşa a apărut o nouă religie, ateismul.
Ateismul reprezintă negarea existenței lui Dumnezeu, cuvântul “ateism” fiind format din două cuvinte grecești: prefixul „a” („fără”) și sufixul „theos” („zeu”). Ateismul a justificat apariţia evoluţionismului, pentru că în absenţa divinităţii ateii trebuiau să explice cine a Creat Universul şi omul. Ei au explicat faptul că viaţa a apărut în mod întâmplător, accidental, din neviaţă. Charles Darwin (1809-1882), cel care a pus bazele teoriei moderne a evoluţionismului, explică faptul că formele unicelulare de viaţă au evoluat prin procesul selecţie naturale, până la forma superioară existentă în prezent. În absenţa existenţei lui Dumnezeu, omul a devenit propriul său dumnezeu, în felul acesta luând naştere Umanismul. Termenul de umanism are două semnificaţii:
1. Pozitie filosofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Orice formă de subordonare a lui Dumnezeu şi de superiorizare a omului este umanism.
2. Mişcarea care stă la baza Renaşterii a apărut în Italia în sec. al XIV-lea și s-a extins progresiv în Europa apuseană pînă în sec. al XVII-lea.
Umanismul îl aşază pe om în centrul vieţii, toate celelalte realităţi gravitând în jurul eului (Dumnezeu, Biblia, Biserica…). Este adevărat faptul că Biserica trebuie să aibă grijă de oameni și de nevoile lor, însă scopul ei primordial este proslăvirea lui Dumnezeu, nu a oamenilor.
Cum a reuşit Umanismul să se impună în faţa creștinismului?
1. Lipsa de relevanţă a Bisericii, corupţia şi ipocrizia clerului catolic justifică apariţia Umanismului/Renaşterii. Renaşterea (mişcarea socială, culturală şi filosofică) din Italia şi Franţa se asociază cu Reforma (mişcarea de trezire şi reformă protestantă) din Germania.
2. Starea de împietrire şi necredinţă a oamenilor. Melvin R. scria: “Orice şi totul poate fi justificat de îndată ce Îl scoţi pe Dumenzeu din ecuaţie.”
3. Dependenţa de păcat. Aldous H. spunea: “Respingem moralitatea pentru că intră în conflict cu libertatea noastră sexuală” (End and Means, 1938).
4. Exploatarea ignoranţei maselor şi manipularea lor prin media. Umanismul s-a dezvoltat în perioada Renașterii (sec. XIV-XVI), punând în centrul preocupărilor culturale omul, accentuând necesitatea dezvoltării sale multilaterale. Ea a cuprins vestul Europei, dupa 1453, când turcii au cucerit Constantinopolul, iar învăţaţii bizantini, fugind la Roma, au inspirat gustul culturii antice.
Caracteristicile umanismului:
a) Încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;
b) Încrederea în raţiunea omului;
c) Promovarea omului universal;
d) Armonia dintre om şi natură;
e) Admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine. Un profesor de filosofie din Anglia, A.C. Grayling, a scris ,,biblia umanistă”, destinată ateilor, ca o alternativă la Biblie, reunind peste o mie de citate ale lui Aristotel, Newton şi Confucius.
Ea conţine şi cele zece porunci ale ateilor:
1. Iubeşte cu adevărat;
2. Caută ceea ce este pozitiv;
3. Nu face rău altora;
4. Gândeşte pentru tine însuţi;
5. Fii responsabil;
6. Respectă natura;
7. Fă tot ce poţi;
8. Fii informat;
9. Fii blând;
10. Fii curajos.
În faţa acestor stări de contradicţii şi confuzie, Biblia spune: “Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc. 22:11-12).