Capitolul 5 din cartea Faptele Apostolilor demască atacul Diavolului manifestat prin oameni din interiorul bisericii (v. 1) şi prin oameni din exteriorul bisericii (v. 17-41). Oamenii din interiorul bisericii au fost creştinii imaturi sau căzuţi, în timp ce oamenii din exterior au fost Marele Preot, căpitanul Templului, grupul saducheilor, soborul şi bătrânii poporului. Acest pasaj ne prezintă patru atitudini ale acelor oameni exprimate față de puterea dumnezeiască care s-a manifestat prin slujirea apostolilor:
I. PUTEREA IMITATĂ – Păcatul lui Anania şi Safira (5:1-11). Lăcomia acestei familii, minciuna, ipocrizia şi furtul au fost aspru pedepsite de Dumnezeu. Viclenia familiei Anania şi Safira (5:1-12) este prezentată prin contrast cu generozitatea lui Iosif, numit de apostoli şi Barnaba (4:36-37). În timp ce Iosif a donat toţi banii câştigaţi prin vânzarea proprietăţii, Anania şi Safira au adus doar o parte, minţind că aceasta este toată suma primită prin vânzarea moşioarei. Păcatul acestei familii a fost intenţia de a imita puterea Duhului. Ei au încercat să demonstreze lucrarea Duhului din viaţa lor, care lucrare i-a convins să doneze toată suma primită prin vânzarea proprietăţii, intenţionând să-şi construiască în comunitatea creştină imaginea unor oameni care au dat absolut totul pentru Dumnezeu. Putem învăţa trei lecţii de viaţă din experienţa lor:
1. Dumnezeu urăşte ipocrizia – Anania L-a minţit pe Dumnezeu, dorind să oprească şi o parte din bani, dar şi să creeze impresia că a dat absolut totul pentru Dumnezeu.
2. Conştiinţa trebuie păstrată curată.
3. Nevoia disciplinei bisericeşti.
4. Păcatele personale trebuie abordate personal, iar cele publice se impune să fie abordate în mod public.
5. Puterea divină te putea sfinți, dar te putea și ucide şi diferenţa o face motivaţia inimii şi puritatea vieţii.
II. PUTEREA MANIFESTATĂ – Minunile făcute de Dumnezeu prin apostoli (5:12-16). Este interesant să remarcăm că reacţia oamenilor este diferită atunci când intră în contact cu Evanghelia, unii îi urau pe apostoli, însă mulţimea îi lăuda.
III. PUTEREA PERSECUTATĂ – Saducheii şi Marele Preot i-au arestat pe apostoli (5:17-33). Saducheii sunt scandalizați de predicile apostolului Petru despre înviere, deoarece ei nu credeau în învierea morţilor (5:17-32). De asemenea, ei sunt invidioşi pe apostoli datorită puterii spirituale şi a popularităţii acestora. De data aceasta sunt întemniţaţi nu doar Petru şi Ioan, ci majoritatea apostolii (5:18-25). Dumnezeu trimite un înger să-i scoată în mod miraculos din închisoare, şi uşa încuiată, garda care păzea uşa, nu l-au putut opri. Dumnezeu are câte un înger pentru fiecare credincios slujitor, de aceea ei nu s-au temut de nimic.
IV. RENUNŢARE ÎN FAŢA PUTERII – La sugestia lui Gamaliel, rectorul uneia dintre şcolile teologice ale vremii, saducheii renunţă să-i închidă din nou pe apostoli (5:34-42). Chiar dacă Gamaliel îi scapă pe apostoli prin intervenţia sa, nu trebuie să uităm că Saul a fost educat în şcoala lui şi a participat la uciderea lui Ştefan, iar mai târziu pleacă la Damasc cu intenţia să-i aresteze pe creştinii de acolo. Sinedriul îi eliberează pe apostoli, după ce le administrează lovituri cu biciul. Este remarcabil că apostolii au plecat şi ,,s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui”. Expresia lui Luca este o antiteză extraordinară: ,,Apostolii s-au simţit onoraţi de a fi dezonoraţi pentru Isus”. Cum au putut creştinii de atunci să se bucure de suferinţă, adversitate, persecuţie şi necazuri?
