Fiica mea a pus recent pe site-ul familiei o fotografie a nepoatei noastre jubilând în timp ce ţinea în mână un trandafir înalt și mlădios ca ea. Am privit îndelung fotografia și am scris sub ea: „Doi lujeri.” Am căzut pe gânduri și mi-am zis: „Unul dintre acești lujeri știe cu ce ocazie este pe-aici, dar mă întreb dacă celălalt știe.” Și m-am rugat: „Doamne, deschide-i ochii să vadă și să înţeleagă acest lucru.”
Dovada de netăgăduit că viaţa omului a fost creată pentru un anume rost stă în faptul că în momentul în care un om pierde ceea ce simţea că este rostul vieţii sale își pierde și dorinţa de a trăi. În condensata relatare a creaţiei, așa cum o găsim în primele capitole din cartea Genezei, fiecare expresie „să fie…” este însoţită de expresia „ca să” – aducând în centrul atenţiei scopul, destinaţia, obiectivul, adică rostul. A fi și a avea un rost sunt cele două feţe ale aceleiași monede.
Creatorul nu ar putea judeca omul pentru „orice cuvânt nefolositor”, așa cum ne avertizează Biblia, dacă El Însuși ar fi creat vreun lucru sau vreo fiinţă nefolositoare, adică fără rost. De fapt, tot ce a ieșit din mâna lui Dumnezeu a fost creat pentru a fi „foarte bun” și nimic nu a fost intenţionat să fie rău. Viaţa omului nu doar că nu face excepţie, ci, dimpotrivă, este un exemplu primordial în această direcţie.
Citește continuarea AICI.
