Cuvantul grecesc haris apare de peste o sută de ori în Noul Testament în limba greacă, mai ales în epistolele pauline. El are mai multe înțelesuri și uneori este dificil pentru traducator să decidă care înțeles se potrivește cel mai bine în locul respectiv.
Probabil că acesta este motivul pentru care traducătorii au decis să nu-l traducă în româneşte, ci să păstreze cuvântul aşa cum este. Şi atfel am împrumutat acest cuvânt grecesc, românizându-l: în loc de „haris” spunem „har”, dar nu ştim ce înseamnă decât dacă ne spune cineva ce să înțelegem că ne spune el. Altfel îi dăm noi un sens după imaginația noastră. De regulă, în lumea protestantă ni se spune că înseamnă „dar nemeritat”. Acest înţeles al cuvântului este negat de către apostolul Pavel chiar acolo unde ar trebui ca el să se potrivească cel mai bine. Iată ce scrie Pavel:
„Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greșeala, căci dacă prin greșeala unuia singur cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni-l face harul acesta, într-un singur om, adică în Isus Cristos, s-au dat din belşug celor mulţi” (Romani 5:15).
Observaţi bine: „harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni-l face harul acesta”. „Harul” nu este „darul”, ci „harul” ne face „darul”.
O clarificare ne vine în versetul 17: „cei ce primesc în toată plinătatea harul şi darul dreptăţii”.
Atunci, ce este „harul” acesta care ne face acest „dar al dreptăţii”?
Să deschidem dicţionarul grec-român al Noului Testament (scris de doi franceji, Maurice Carnez şi Francois Morel şi tradus în româneşte de Gheorghe Badea, Bucureşti 1999) la cuvântul haris şi citim aici următoarele înţelesuri: 1. ceea ce este plăcut, agreabil, farmec, graţie, favoare, gingăşie; 2. bunăvoinţă, bunătate, purtare de grijă; 3. har, formulă de salut; 4: mărinimie, generozitate, dărnicie; 5. recunoştinţă, mulţumire.
Înţelesurile de bază sunt primele două: 1. ceva plăcut, farmec, graţie şi 2. bunăvoinţă şi bunătate.
Vom da aici un exemplu de modul în care era folosit cuvântul haris pe vremea apostolului Pavel. În foarte multe cetăţi erau postate plăci sau stâlpi pe care erau inscripţii în care se exprima recunoştinţă faţă de un binefăcător al cetăţii care cu mare cheltuială a constrit apeductul, sau a refăcut zidul cetăţii, sau alte lucrări de mare necesitate şi de mare valoare. Ei bine, acţiunea aceasta de generozitate şi de binefacere era exprimată prin cuvântul haris. Deci, sensul de bază al cuvântului era acela de bunătate, de generozitate, de mărinimie.
Apostolul Pavel este cel ce foloseşte cuvântul haris de cele mai multe ori în epistolele sale (peste o sută de ori). Ţinând seama de faptul că el circula prin acele cetăţi, este normal să înţelegem că pentru el cuvântul haris însemna bunătate, generozitate, mărinimie. Faceţi o probă: oriunde citiţi în epistolele lui Pavel cuvântul „har”, puneţi acolo „bunătate” şi veţi vedea cât de mult se clarifică textul!
Ca o probă, să recitim textul din Romani 5:15, traducând „har” prin ”bunătate”:
„…dacă prin greşeala unuia singur cei mai mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult bunătatea lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut bunătatea aceasta într-un singur om, adică în Isus Cristos, s-a dat din belşug celor mulţi.”
Şi versetul 17: „cu mult mai mult cei ce primesc în toată plinătatea toată bunătatea şi darul dreptăţii vor domni în viaţă prin acel unul singur care este Isus Cristos.”
Dar lumina cea mai mare se face la încheierea acestei discuţii în versetele 20-21: „dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo bunătatea s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi bunătatea să domnească, dând dreptatea, ca să dea viaţa veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru.”
Să adăugăm la acestea cuvintele de la începutul capitolului, unde apostolul scrie că Domnului Isus „îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de bunătate în care suntem şi ne bucurăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.”
Să ne uităm acum la întregul text cu o nouă înţelegere. În primul rând, din versetul 20 vedem că Pavel face contrast între păcat şi bunătate. Aceasta reiese şi din Romani 1:28 contrastat cu 29-31 şi din Romani 13:8-10). Orice păcat este o formă de manifestare a răutăţii, la îndemnul „celui rău”.
Dar, prin Isus, noi am intrat „în această stare de bunătate în care suntem” (5:2). Şi ce trebuie să se întâmple acum? Pavel răspunde: acolo unde „păcatul (răutatea) a stăpânit dând moartea, tot aşa bunătatea (trebuie)să stăpânească, dând dreptatea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Cristos Domnul nostru” (5:20-21).
Concluzia o găsim în 6:14: „Căci păcatul (răutatea) nu va mai stăpâni asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub Lege, ci sub bunătate”.
