Când Dumnezeu l-a făcut pe om, Dumnezeu a dat verdictul „foarte bun”. În toată structura lui, omul era numai bunătate. După aceasta, Dumnezeu l-a plasat pe om într-o grădină şi acolo îl vizita şi stătea cu el de vorbă. In felul acesta, omul era înconjurat de iubirea lui Dumnezeu.
Prin urmare, omul era bun şi era plin de iubire. Aceasta a fost starea originară a omului. Şi omul era fericit, totalmente fericit!
A venit însă momentul tragic, când omul şi-a întors faţa spre „cel rău” (implicit i-a întors spatele lui Dumnezeu), l-a ascultat pe cel rău, şi astfel s-a separat de Dumnezeu. În aceeaşi zi, omul mărturiseşte că i-a fost frică, s-a văzut gol şi i-a fost ruşine de sine. Deci, consecinţa imediată a fost frica, golul, nu numai cel exterior ci şi cel interior, şi ruşinea. Mai târziu, când Adam şi Eva au avut copii şi aceștia au crescut mari, Cain s-a umplut de gelozie pe fratele său Abel, s-a mâniat şi l-a ucis pe fratele său. Ceva mai târziu, Dumnezeu constată că „răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5).
Profetul Isaia descrie plastic pe oamenii răi: „cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl. Cei răi n-au pace!” (Isaia 57:20-21). Cuvântul ebraic pentru „pace” este „şalom”, care înseamnă şi absenţa războiului, dar include prosperitate, belşug, şi fericire. Pe scurt, cei răi n-au fericire!
În ultimii ani, cu ajutorul aparaturii moderne, neurologii au început să vadă ce se întîmplă în creier. Studiile lor i-au dus la următoarea constatare. Atunci când apare o primejdie în faţa omului, să zicem, un câine rău, creierul ordonă să fie lansaţi în corp cortisol şi adrenalină, care dau muşchilor puterea de a fugi şi de a sări peste un gard de 2 metri înălţime, sau de a prinde cu mâinile animalul şi de a-l bloca (fugă sau apărare). Aceste substanţe, numite şi „hormonii de stres”, sunt bune pentru acţiunea de moment, pentru scăparea de primejdie. Dar dacă omul trăieşte în frică permanentă, în mânie, în duşmănie, în ură faţă de cei ce ţi-au făcut rău, în amărăciune, în neiertare, stările acestea de stres îl fac pe creier să lanseze în permanenţă hormonii de stres, cortisolul şi adrenalina, care pe lungă durată sunt pur şi simplu otrăvitoare: atacă inima, creşte hipertensiunea, se umflă arterele, afectează sistemul digestiv (ulcer la stomac), dăunează sistemului nervos, produc insomnie, şi diminuează mult puterea sistemului imunitar.
Toate acestea, şi multe altele sunt, în mod fundamental, efectele răutăţii. Răutatea îl îmbolnăvește pe om. Neurologia ne strigă: Nu este în interesul tău, omule, să fii rău!
Pe baza a ceea ce a descoperit neurologia, medicina generală şi psihoterapia au început să tragă concluziile evidente. Unii au ajuns să spună că până la 90% dintre boli sunt produse de diferitele forme ale răutăţii: mânia, ura duşmănia, frustrarea, certurile permanente, divorţul, şi chiar şi minciuna, furtul şi necinstea în afaceri! Este evident, nu-i aşa, că dacă vrem ca omul să se facă sănătos, trebuie să-l învăţăm să se golească de toate formele răutăţii şi să înveţe să fie bun?!
Concluzia este absolut logică. Problema este cum să-l convingi pe om să renunţe la răutate şi, mai ales cum să devină bun! O mare ciudăţenie este faptul că medici şi psihoterapişti de mare prestigiu propun oamenilor să recurgă la meditaţia budistă. Dificultatea cea mai mare care le stă în cale este faptul că budismul pretinde că omul este bun de la natură şi că el trebuie doar să dezvolte ceea ce este deja în el. Europeanul care alege calea budistă întâmpină şi alte dificultăţi greu de rezolvat, dar noi nu ne luăm spaţiul şi timpul să ne ocupăm de toate acestea.
Calea pe care ne-o oferă Sfânta Scriptură este mult mai logică pentru oricine care urmăreşte cu atenţie argumentaţia următoare.
Fiindcă omul a fost creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, adică bun şi plin de iubire divină, şi de aceea funcţiona bine şi era fericit, şi fiindcă atunci când s-a separat de Dumnezeu şi a pierdut bunătatea şi iubirea, şi s-a umplut de frică, de mânie, de duşmănie, de răutate şi prin acestea a pierdut fericirea, souluţia pentru redresare devine evidentă: întoarcerea la Dumnezeu şi la asemănarea cu Dumnezeu, adică la bunătate şi la iubire!
Există în scrierile apostolului Pavel un text care, redat puţin parafrazat, sună exact ca soluţia pe care ne-o oferă medicina.
Iată textul parafrazat:
Să nu mai trăiţi ca păgânii, care nu înţeleg de ce viaţa li se dovedeşte a fi atât de amară. Isus v-a învăţat o altă cale: să renunţaţi la modul vostru de viaţă, să vă schimbaţi felul de a gândi aşa cum vă învaţă El şi să acceptaţi să fiţi aşa cum este Dumnezeu. Pentru a fi ca Dumnezeu, luaţi următoarele măsuri: lăsaţi-vă de minciună, renunţaţi la mânie, renunţaţi să mai jefuiţi pe alţii şi învăţaţi să descoperiţi bucuria de a dărui voi altora; scoateţi din vocabularul vostru cuvintele vulgare, înjurăturile şi cuvintele jignitoare; şi mai ales, alungaţi din voi amărăciunea, aversiunea faţă de cei ce v-au făcut rău în viaţă şi dorinţa de răzbunare şi orice alte forme de răutate. În loc de toate acestea, uitaţi-vă bine la felul cum este Dumnezeu şi acceptaţi modelul Lui: fiţi buni, miloşi, iertători şi iubiţi pe toţi oamenii! (vezi Efeseni 4:17-32 şi 15:1-2)
Dar poate un om să se schimbe la comandă în felul acesta? În mod categoric, singur nu poate! Şi atunci?
Ascultaţi ce ne spune Fiul lui Dumnezeu, iarăşi parafrazat:
Singurul lucru pe care vi-l cer este să acceptați din toată inima să trăiți după învăţăturile Mele şi atunci Tatăl meu va trimite în voi Duhul lui cel Sfânt şi El va deveni călăuza minții voatre; dar nu numai atât, ci Eu însumi voi veni şi voi locui în inima voastră. Prin Duhul Sfânt şi prin Mine, Dumnezeu vă leagă de Sine şi El însuşi va locui în voi. Veţi fi atât de strâns legaţi de Noi, cum este legată o mlădiţă cu o viţă de vie. Din Noi va curge în voi viaţa şi puterea divină şi vă vom umple de bunătate, de iubire de pace, de bucurie, de fericire. ( Parafrazare după Ioan 14:15-31; 15:1-16 şi 17:1-26).
Vom fi întrebaţi: Dacă-i aşa de simplu, de ce atâţia creştini nu devin buni şi iubitori şi miloşi şi iertători? Pentru simplul motiv că n-au învăţat că atunci când devii creştin intri în această cooperare cu Dumnezeu pentru transformarea ta după asemănarea cu El şi că aceasta cere muncă disciplinată şi cooperare (părtăşie) cu Dumnezeu în vederea acestei transformări.
Domnul Isus ne cheamă în şcoala Lui, care este şcoala bunătăţii, a iubirii şi a dezvoltării, prin muncă perseverentă, a unui caracter Cristic!
Refacerea chipului lui Dumnezeu este ţelul. Părtăşia cu El şi imitarea Lui este metoda (2 Cor.3:18). Este călătoria spre fericire.
