„Spune-mi ce paști ca să îți spun ce te paște!”
Privită superficial, „calea de mijloc” este considerată, nediscriminatoriu, ca virtute și produs al înțelepciunii. Dacă însă ne vom „adânci privirile” în înțelesul expresiei, vom constata că ea poate fi o binecuvântare, dar poate fi și un blestem. Ceea ce face un lucru bun sau nebun este felul cum este întrebuințat. „Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine” (1Tim. 1:8).
„Calea de mijloc” este într-adevăr binecuvântare, virtute și înțelepciune atunci când ea este plasată între diverse forme ale binelui, dar aceeași „cale de mijloc” devine un blestem atunci când cineva crede că ea se plasează între bine și rău. De aici rezultă necesitatea retrimiterii lui Ilie care să ne spună că a merge pe „calea de mijloc” atunci când este vorba de Dumnezeu și de Baal înseamnă a „șchiopăta de amândouă picioarele”; și mai este gestul lui Iuda sărutându-L pe Iehova pe care-L trădase; sau situația laodiceenilor căldicei, nici reci, nici în clocot.
Când este vorba de „doi stăpâni”, Isus a spus că nimeni nu poate merge pe „calea de mijloc” fiindcă ideea de stăpân exclude pluralul. Răul nu este o prezență, ci o absență. Întunericul ca atare nu există, ci este nimic altceva decât lipsa luminii; tot așa, răul ca atare nu există, ci este nimic altceva decât lipsa binelui. Binele „este Unul singur”, a spus Isus; și, fiind „singur” natural, nu este însoțit sau dublat de altceva, ci este și rămâne singur. În același fel, antichrist ca atare nu există alături sau dincolo de Crist. El nu este o prezență, ci este o absență, fiindcă antichrist înseamnă nimic altceva decât absența lui Crist: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește.” (Luca 11,23).
Acolo unde este prezent Crist, nu există antichrist și acolo unde este absent Crist nu se poate vorbi decât de antichrist. Semnul fiarei nu există ca atare, ci el înseamnă nimic altceva decat absenta semnului lui Dumnezeu. Semnul lui Dumnezeu este „Hristos în voi”, iar semnul fiarei este absența Lui. „…când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” (2 Tes. 1:10)
Astfel, devine clar că nu există o „cale de mijloc” care să treacă printre Prezență și absență, fiindcă Prezența și absența nu locuiesc la un loc în același timp, după cum întunericul nu poate locui cu lumina. Adevărata cale nu este cea închipuită a trece printre bine și rău, ci există o singură Cale, așa cum a spus Însuși Hristos Domnul, în dialogul Lui cu Toma, cel din mine și din tine: „Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo.” (Ioan 14:4) „Doamne”, I-a zis Toma, „nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?” (Ioan 14:5) Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)
