Saul este trimis să găsească măgărițele și pentru asta străbate un teritoriu destul de mare, trece prin diferite localități, străbate ținuturi, ajungând în cele din urmă unde, de fapt îl trimitea Dumnezeu, fără ca el să știe. Planul lui Dumnezeu a fost ca Saul să ajungă la Samuel, trebuia uns ca împărat. Nu a primit anterior nici un indiciu despre ce va urma. Habar nu avea de ce aleargă aparent bezmetic, după niște măgărițe. Totuși, Dumnezeu avea un scop și inima lui era lucrată pentru scopul acesta.
Uneori și inima noastră este tulburată și nu înțelegem ce se petrece în ea. Maria, mama Mântuitorului, a fost tulburată, ținea acele lucruri și se gândea la ele în inima ei. Un plan măreț al lui Dumnezeu, o includea și pe ea, cu un rol foarte important. Cum ar fi azi ca o logodnică, care nu s-a culcat deloc cu iubitul ei, să primească vestea că e însărcinată. Ce tulburare ar pricinui o asemenea veste? Cum să nu ți se tulbure gândurile la intervenții de felul acesta ale lui Dumnezeu.
La fel Avraam, primește vestea că la vârsta sa, aproximativ 100 de ani, soția sa va naşte un copil. O veste dincolo de logica omenească. O veste care sfida legile biologiei de două ori: vârsta și menopauza. O astfel de veste, îl face să râdă în inima sa, pe Avraam. O astfel de veste e teribilă prin efectul ei și are nevoie de explicații.
Câte situații nu ai în inima ta pentru care e nevoie de lămuriri? Lui Saul Samuel îi spune: Samuel a răspuns lui Saul: „Eu Sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. (1 Samuel 9:19) Asta înseamnă că și în inimă Dumnezeu îl lucra, schimba, transforma, iar Saul era cam confuz.
De câte ori nu suntem confuzi cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu? De câte ori atitudinile sau vorbele oamenilor nu ne bulversează? De câte ori situațiile ivite în viața noastră nu ne năucesc? De câte ori nu am vrea să apelăm la ”văzător”, să ne ajute să ne orientăm? Și totuși nu de fiecare dată răspunsul vine atunci când îl dorim noi sau când credem că avem cea mai mare nevoie de el. La Iov de exemplu, se întâmplă o mulțime de dezastre și parcă Dumnezeu e mut, nu comunică deloc cu el, nu îi spune nimic din ”pariul” făcut pe spinarea lui. Vin și prietenii și îl dărâmă și mai tare, îl provoacă soția sa și tot nu intervine Dumnezeu, să lămurească lucrurile atunci.
Uneori am vrea detalii, am vrea să știm scopul unor evenimente sau lucruri, am vrea măcar să ni se spună că suntem pe calea bună, că lui Iov prietenii îi sugerau că a păcătuit. Am vrea să vedem măcar un mic semn, că va fi totul bine, dar nu este. Uneori Dumnezeu ne cere să mergem prin întunecime, cu credința că El e lângă noi, chiar dacă nu avem nici cel mai mic indiciu despre asta.
Două situații la poluri opuse: Saul, căruia Dumnezeu îi explică ce se petrece în inima lui și Iov, căruia Dumnezeu, nu îi explică nimic, decât foarte târziu. Bineînțeles că am vrea să fim în situația lui Saul cu sfârșitul lui Iov, dar pentru fiecare din noi, Dumnezeu are parcursul Său. Nu ne va da socoteală niciunuia. Ne va da lămuririle, pe care consideră El că trebuie să le știm și când vrea El. De la noi se cere doar ascultare deplină, fără dovezi, fără explicații și lămuriri. Acestea vor veni, doar dacă avem nevoie reală de ele.
Uneori facem greșeala de a ne duce la ”văzători”. Am vrea ca proorocii, să ne spună ce și cum, vrem noi să știm și gata. Am vrea dacă se poate să cunoaștem, chiar dacă Dumnezeu nu vrea să ne descopere și în felul acesta ne expunem pericolului de a fi înșelați, de a ne speria, de a crede baliverne, la fel ca Saul, după ceva timp, când fusese lepădat și îl cheamă pe Samuel din morți. Personal, am ajuns la concluzia că, tot Dumnezeu știe cel mai bine ce pot duce și ce nu pot duce. O ”descoperire” nepotrivită pentru mine, m-ar strivi. Oare ce ar fi făcut Iov, dacă ar fi știut că în cer s-a făcut ”un pariu” pe viața lui? Putea duce o astfel de povară? Oare nu era prea mare pentru el? Oare nu se umplea de mânie, furie sau poate mândrie, că are o asemenea postură? Nu se mânia zicând ”Bine Doamne, dar copiii? De ce trebuie să sufere ei pentru rămășagul acesta?” Nu știu ce s-ar fi întâmplat, dar sunt convins că așa a fost cel mai bine.
Poate vrei să știi ce se petrece în inima ta. Nu este rea dorința asta, dar cere și așteaptă un răspuns fără să disperi. Acceptă că Dumnezeu are uneori și răspunsuri negative, iar alteori, nu vrea să dea răspunsuri. Mai mult, citește Scriptura și vorbește zilnic cu El, vei fi surprins câte lămuriri și răspunsuri primești. Aleargă mai degrabă la Scriptură, decât la ”văzători”. Dumnezeu nu poate fi tras la judecată, El nu poate fi chemat la explicații, dar de multe ori El ne explică și noi nu înțelegem.
Și eu am vrut explicații la tot ce mi s-a întâmplat. Astăzi nu mai vreau. De regulă explicațiile și detaliile, mi-au complicat drumul ce îmi stătea în față. Azi vreau doar să stau în voia Lui și atât. Explicațiile, prefer să le primesc când le oferă El, dacă le oferă. Atât de bine se pricepe la a identifica momentul cel mai potrivit pentru lămuriri, încât nu se merită să le cer eu, când am senzația că e nevoie. Merg ”pe mâna Lui”.
