A privi retrospectiv, a analiza și a aprecia produsul vieții și activității este o știință pe care omul a învățat-o de la Dumnezeu. El este cel dintâi care “s-a uitat la tot ce făcuse” ( Gen. 1.31)… Cuvântul „tot” exclude acel selectivism pueril și care nu este parte a naturii umane mature. El ne spune că viața este un tot din care și în care nimic nu este fără importanță și ca urmare ar trebui lăsat în afara analizei. Lucruri de tipul „întâmplarea aceea” (1 Împ.15,5) au aceeași putere de revelație ca și expresia „om după inima lui Dumnezeu”. Ele sunt deopotrivă parți ale totului vieții lui David. Ambele stau martore pentru adevărul despre viața respectivă indiferent dacă acest adevar este de dorit sau nu. Expresia care constituie titlul acestui scris are doua conotații la fel de semnificative asupra cărora ne vom opri pe rând.
Să presupunem că era cât pe ce să fii implicat(a) într-un accident deosebit de grav. Îti dai seama că tu sau tu și insoțitorii tăi ați ciocnit valiza cu moartea sau îți dai seama că tu puteai să curmi viața uneia sau mai multor persoane în timp ce te certai, vobeai la telefon sau te uitai în oglindă. Ce gândești după ce ai trecut așa de aproape pe lânga inimaginabil?!… Probabil zici- Vai, ce ar fi putut fi… în ce s-ar fi putut transforma, cum ar fi schimbat totul și ce urme ar fi lăsat pe pâmant și în suflet!!! Într-o noate chiar am fost implicat într-un astfel de accident. Mașina în care ocupasem scaunul din dreapta nu a mai putut fi recuperată și poliția ne întreba dacă sigur noi suntem cei care am fost în ceea ce fusese cândva un autoturism. Noi suntem, sigur că da , noi suntem… Polițistul clătina din cap in timp ce făcea eforturi să creada ca spunem adevarul și sa asocieze persoanele din fața lui cu mașina zdrobită care zacea de-a latul șoselei. Acasă , la 30 de km depărtare, la aceeași oră ,poate chiar în același minut soția mea mă vede în vis cu capul zdrobit zăcând mort pe platforma unui camion. Țipă și nu mai poate adormi… Întru în casă spre ziuă și o găsesc rezemată de perete privind in gol- „Tu ești , mă întreabă și ea”… „Eu sunt sigur că eu sunt”… „Dar ce s-a întâmplat cu tine mă prefac eu că întreb foarte liniștit”… „Am avut un vis și te-am vazut mort pe platforma unui camion”… „Spune-mi ce s-a întâmplat?”… „Ce să se întample, nimic rău după cum vezi, nimic rău nu s-a întamplat cu mine- uită-te la mine, totul e în regulă nu am nici măcar o zgârietură” ( Mă durea gâtul și pieptul, dar nu se vedea). Mai vorbim ce mai vorbim și se face ziuă. Reluăm activitatea și într-un moment prielnic îi spun: „Tot ce ai văzut în vis urma să se întâmple, adică virtual s-a și întamplat numai ca nu s-a finalizat”… Și îi povestesc cu lux de amănunte: de viteză, de întunericul fără nici o luminiță, de zidul de fân care se ridică brusc în fața noastră, de caruța care s-a rupt în doua cu fân cu tot , de caii și de oamenii zburători, de țipetele celor doi căruțași speriați, dar nerăniți , de lipsa de aer in piepturile strânse între scaune și bord, de motorul care se înghesuia sa intre între noi… Apoi cu un oftat adânc – Vai , ce putea fi…. Doamne!!!…
Cred că ai face bine și tu, în timp ce citești aceste rânduri să te așezi pe hotarul vieții tale , să privești în zare și să zici in auzul Domnului: „Ce ar fi putut fi si ce as fi fost Doamne fara Tine… Nu ințeleg , nu știu și nu aș avea puterea să cuprind răspunsul la aceste gânduri, dar le spun pentru Tine, Doamne, fiindcă Tu și numai Tu știi adevărul întreg… Stiu și eu, dar in parte, foarte în parte! Poate doar când va veni ce este desăvârsit voi cunoaște cum am fost cunoscut- adică ce as fi putut fi despărțit de Dumnezeu!… Tot ce pot spune astăzi cand privesc în oglinda retrovizoare a vieții și chiar a anului acestuia este nu ce ar fi putut fi, ci este ceea ce nu ar fi putut fi dacă nu erai Tu Doamne. Nu pot să mă rețin să nu privesc o clipa și peste gardul vremii încercând să văd ce ar putea fi… mă uit și văd dublu- vad ce ar putea fi la dreapta sau și văd ce ar putea fi la stânga, cu Tine sau fara Tine!… ‘Vieți paralele’ zice unul. Ce departe de adevar!…Acestea nu sunt vieți paralele, ci viața și neviața adică moartea. Chiar dacă se încearcă, viața și moartea nu pot fi definite arbitrar, nici subiectiv. Criteriul este unul singur- prezența sau absența Fiului: Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. 1 Ioan 5,12. Stânca veacurilor se ridică în mijlocul râului ființei și aici apele se despart- unele curg spre dreapta altele spre stânga. Curgerea lor se pierde in zarea timpului și se varsă în veșnicie dar ce diferită este o veșnicie de alta… pârâul vieții tale curge azi in fața Stâncii și se unduiește când spre dreapta când spre stânga… Inima lui Dumnezeu bate accelerat … E vorba ca tu vei curge ori… ori!
Știu că într-o zi „El va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Stiu de asemenea ca „moartea nu va mai fi.” Stiu ca „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere”, fiindca „lucrurile dintâi au trecut.” Apocalipsa 21,4
Chiar, mai mult, știu că „nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” Pentru că Domnul Insusi promite: „Eu fac ceruri noi şi un pământ nou”- Isaia 65,17. Știu si știu bine aceste lucruri. Un lucru nu știu! Privind în jur și privind propria viața în ochi, cum mă voi putea opri și dacă mă voi putea opri de a nu îngăima- „Și când te gândesti ce ar fi putut fi fără Tine, Doamne”!!!
