„Vă dau o poruncă nouă. Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei” (Ioan 13:34-35).
Dragostea este satisfacerea unei nevoi.
Povestea e simplă. Un om mergea spre Ierihon din Ierusalim. Băiat de capitală, a fost jefuit și bătut zdravăn. Lăsat în șanț, pe lângă el trece un preot și un levit. Dar un samaritean îl ia și-l îngrijește, îl duce la han, plătește, apoi dispare.
Opusul dragostei nu e ura, ci indiferența. A trece sau a te uita. Când o biserică din Apocalipsa și-a părăsit dragostea dintâi, Hristos îi recomanda să se întoarcă la faptele dintâi. Tot Ioan ne îndeamnă să nu iubim cu vorba sau cu limba, ci cu fapta și adevărul (1 Ioan 3:18). A trecut pe lângă cel căzut nu un nimeni cu handicap, ci cel mai sfânt om din Israel. Un preot. Iubim și trecem pe lângă…
Dragostea este satisfacerea nevoii oricărei persoane.
„Un om se cobora de la Ierusalim spre Ierihon.” Nu are nume. Învățătorul legii care L-a determinat pe Hristos să spună pilda a vrut să știe cine trebuie iubit, iar Hristos i-a răspuns. Nu căuta un aproape, fii tu unul. Nu limita implicarea. Ajută pe cineva care are nevoie. Când Isus a repezit femeia siro-feniciană, i-a spus că El e trimis doar la oile pierdute ale casei lui Israel, dar mai apoi a spus că mai are și alte oi care nu-s din staulul acesta.
Dragostea se bazează pe nevoia unui om, nu pe meritele lui. Dumnezeu ne poruncește să facem bine la toți. Să începem cu frații de credință, dar să nu rămânem acolo. Neînsemnații frați ai lui Hristos sunt mulți și nu au nume.
Dragostea e satisfacerea nevoii oricărei persoane, în orice moment. Oricui, oricând. Nu doar atunci când e convenabil, ci tot timpul. Și la timp și ne la timp. Nu numai de la 8 la 16, pentru că noi nu suntem funcționarii lui Dumnezeu, ci robii Lui și nu avem program cu audiență prestabilită. Dar, din păcate, levitul și preotul au judecat ca niște bugetari plictisiți, prinși pe picior greșit la ora 14:30, când de obicei trag obloanele până la 16.
Samariteanul a ajutat, deși era și el contra-cronometru, s-a abătut din drum pe la han, nu are toți banii și mai și promite să revină. Atunci, în primă fază, a dat timpul lui, cel mai mare dar pe care-l poate dărui un muritor altui muritor. Pe noi de multe ori ne supără întreruperile de la micile planuri ale vieții, dovedind că avem o mentalitate de dinamoviști care-și caftesc nevestele dacă întrerup vreo fază fără motiv întemeiat.
Eu cred că dragostea întâmpină serioase dificultăți acum când păcatul numărul 1 al omenirii nu e imoralitatea, drogurile, lipsa sentimentului religios, etc., ci comoditatea. Veacul nu-i hedonist, ci narcisist. Chiar și creștinii s-au tolănit pe cruce și vorbesc despre trezire în somn.
Dragostea e satisfacerea nevoii oricărei persoane, în orice moment, cu orice preț. La început a cheltuit doar timp și spaimă. Apoi, untdelemn și vin, ca semn că vinul e un leac bun pentru uz extern. Apoi l-a pus pe măgăruș și l-a dus la han. A dat doi bani – singurii pe care-i avea pentru că a rămas dator.
Preotul nu a schițat niciun semn, pentru că făcuse un calcul simplu și rapid. Dacă punea mâna pe cel căzut poate era mort și atunci era necurat o săptămână. Procesul de curățire era și el foarte costisitor, pierdea rândul la slujbă și pierdea rândul la bani.
Cu toți avem facturi de plătit, probleme de rezolvat, timp insuficient. Și parafrazându-l pe Hillel: „Dacă nu noi, cine să iubească? Dacă nu acum, atunci când?”
Va veni o vreme când vei pleca puțin prin valea umbrei morții. Te vor părăsi soția, copiii, părinții, credința și apoi va pleca și nădejdea. Exact când aveai mai multă nevoie de ea. Va pleca cu tine în veșnicie doar dragostea. Pentru că dragostea e cheia cu care se deschide lacătul de la poarta Cerului. Cheia nu-i la Sfântul Petru. Cheia e la tine.
(Fragment „A 11-a poruncă”)
