Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.
De două ori a bătut inima lui David cu putere, o dată când i-a venit gândul de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și a merge împotriva Cuvântului Său și a doua oară imediat după ce a terminat lucrarea necredinţei sale în Dumnezeu.
Dacă am da curs bătăilor iniţiale ale inimii nu ar mai trebui să le trăim pe cele ulterioare, care sunt cu mult mai dureroase și mai grele. Simţămintele de rușine fac ca sângele să ne năvălească în obraji și ochii să privească haotic. Stomacul se întoarce pe dos și suferă perforarea adusă de simţământul de vinovăţie. Faţa ni „se întunecă“ și mușchii ei se mișcă anormal. Glandele secretă otravă. Întregul sistem nervos este agitat și tremură sub simţământul ameninţării provocate de consecinţele păcatului sau ale răului comis.
Degeaba caută omul înăuntrul său vreo formă de iertare sau vreo justificare. Degeaba caută o ascunzătoare – în muzică, drog, sex, bani, faimă sau putere. Judecătorul merge cu el, este neînduplecat și continuă să îl așeze faţă în faţă cu propria faptă, cerându-i să o recunoască. Imaginaţia explorează scenarii terifiante și orizontul se întunecă. Dispar zâmbetul, fericirea și poate chiar dorinţa de viaţă.
Continuarea aici.