Săptămâna trecută citeam o statistică care spunea că românii sunt pe primul loc în Europa la consumul de alcool. Nu era de ajuns că noi eram printre primii la felurile de înjurături. Noi, românii, n-am învățat nimic nici din istorie.
Vrem să fim binecuvântați și să ne meargă bine peste tot, dar uităm că cel care binecuvintează nu este nici președintele de stat, nici partidul politic, nici vreun om. Totul ține de Dumnezeu. Dacă vrea El suntem dar dacă nu, trebuie să ne schimbăm.
Pe Dumnezeu nu-L faci să te binecuvânteze înjurându-L, ignorându-L, disprețuindu-L sau uitându-L pur și simplu. Avem în țara asta o tradiție cruntă, aceea că nicio decizie importantă nu s-a luat apelând la Dumnezeu.
Când cerul nu este implicat în nimic ajungem de nimic. Ceea ce avem acum are un puternic gust de har și de îndurare. E limpede nemeritat. Trăim prin milă, dar și îndurarea are un sfârșit. Singurul fără final e Dumnezeu.
Cine prețuiește România se roagă pentru ea și se schimbă în asemănarea cu Hristos. Cine prețuiește România nu se lasă prins de febra tinereții, de avânt și de mreje deșarte cu origini profane. Isus în stradă este acceptat la evanghelizări sau când este indignat din pricina păcatului.
Suntem noi creștini? Ne place să fim băgați în seamă, să se știe că existăm, dar nu ne place postul, nu ne place rugăciunea, nu ne place disciplina și nici biserica. Ne alegem locașuri de cult după cum ne convine nouă, după câtă libertate e, nu după cât Hristos e.
Împărțim bisericile după pantaloni, batic și statul pe bancă. Ne-a preocupat atât de tare libertatea că ne-am dezlegat de Hristos. Protejat de Isus nu ești când este scris pe mașină, ci când este scris în inimă.
Ca să avem o Românie binecuvântată, trebuie să facem ceva. Ce facem?
