Text biblic: Luca 19:1-10
Vameșii erau văzuți în societate ca ciuma bubonică, iar preoții îi puneau alături de prostituate. Dar femeile ușoare tot mai ofereau ceva contra cost. Vameșii doar luau, și Zacheu era șef peste ei.
Matei fusese și el vameș, dar Zacheu era vameș-șef. Urât, mic, escroc și hotărât. Se spune că a ajuns episcop de Cezareea și credem că nu putea fi un simplu popă.
Avea un nume predestinat ,,cel neprihănit” și nimeni sub soare nu a avut un nume mai departe de realitate, poate doar Iuda. Strângătorul de taxe pentru Roma, avea grijă să nu trimită împăratului tot ce recolta. Bogații de obicei sunt snobi și țepeni și de aceea unul ce fuge și se urcă într-un ,,ficus sicomorus” provoacă uimire.
Luca relatează întâmplarea aceasta după cea cu tânărul bogat – ca să arate că Dumnezeu nu exclude la paușal bogații din Împărăția Sa.
A avut dorința ,,să-L vadă pe Isus.” Asta au căutat și grecii în Ioan 12:21, purtați de la Filip la Andrei. Oamenii vor să-L vadă pe Isus. Nu în primul rând să vadă biserici, slujbe, preoți, ci să-L vadă pe Isus în preoți, slujbe, biserici, mireni. Pentru ca dorința aceasta să-i fie satisfăcută a fugit (bărbații din est nu fug) și s-a urcat în copac.
Dar piedicile erau mai multe. E un clișeu deja faptul că atunci când vrei să-ți cumperi o sticlă de vodcă întâmpini mai puține greutăți ca atunci când îți propui să mergi la biserică.
Zacheu era bogat și sunt două feluri de bogați. Cei ca Avraam și Iov, care nu-s legați de bogățiile lor și cei de tip ,,tânărul bogat”, care mor cu ele în brațe. Cei mai puțini sunt cei de tip Avraam.
Bogăția îți oferă un fals sentiment de securitate, pe care cei care nu au bani nu-l au și caută să-l găsească în altă parte, de obicei în Dumnezeu. De aceea America de Sud e mai propice slujbei de vecernie decât America de Nord, unde duminica după masă oamenii se duc la fript de mici. Apoi bogații se cred deștepți și nu au nevoie ca cineva să le spună că nu știu nimic. Apoi mai există și riscul de a fi căpușat la avere de microbul dărniciei, îndeletnicire mult mai periculoasă ca filantropia, care e calculată și nu depășește instinctul de supraviețuire.
Zacheu avea un nume. O poziție ce-i conferea autoritate și putere. Pentru noi, numele lui Zacheu nu înseamnă mare lucru, dar pentru cei din vremea lui, numele lui era ceva…
De aceea e greu să-L caute pe Dumnezeu cineva cu funcție mare, pentru că smerenia rareori e geamănă cu rangul, poziția, numele.
Nu există parlamentari care să-și arunce cenușă în cap sau sub gușă câtă vreme nu-i caută DNA-ul. Trebuie să treci prin experiența unui WC turcesc ca să realizezi că nu ești buricul pământului și că ai nevoie de Dumnezeu.
Zacheu era păcătos. Trădător de neam și hoț, și mai marele celor ce făceau lucrurile acestea. La vamă cea mai folosită expresie era ,,Dă-mi”.
Fericitul Augustin scria că verbele ,,a fi” și ,,a avea” reprezintă două imperii antagonice. Or, Zacheu era în al doilea imperiu și cei din al doilea imperiu rar ajung în al treilea cer.
Dar Isus a venit și pentru mai marii păcătoșilor…
Fragment din ”Cred, ajută necredinței mele”, ÎN CURÂND, în Librăria Cireșarii.
