Cine ești tu până la urmă? Ascuns undeva în umbra păcatelor tale, văzându-ți slăbiciunile și etichetându-te ca nevaloros. Alergi spre mai mult. Dar zi după zi tragi linie să vezi ce ai realizat și nu zărești nimic în zare. Te privești în oglindă. Îți privești goliciunea sufletului și te întrebi dacă chiar la asta se rezumă tot?
Oare viața aceasta se rezumă doar la vise și împliniri? Oare zdrențele sufletești și tot răul ascuns undeva în tine va rămâne pe veci acolo?
Cum ar fi dacă ai putea fi mai mult decât atât? Mai mult decât tot ceea ce ești acum? Cum ar fi dacă ar exista o cale ca lumina să doboare întunericul ce să zărește în oglindă? Cum ar fi dacă ai recunoaște că tu nu ești tot, că dincolo de tine mai e ceva, o forță, o persoană, un Dumnezeu care te-a creat. Un Dumnezeu care caută să ajungă în compania ta, la inima ta. Un Dumnezeu care te iubește și dorește să combată întunericul din tine. Contrar a ceea ce se zice uneori, nu, nu cu bâta și ciocanul, ci cu dragostea Lui arătată prin Iisus Hristos la Golgota.
Cine ești tu până la urmă și de ce a trebuit Iisus să moară? Ești mai mult decât tot ce poți vedea acum când privești în oglindă. Tu ești creat de Dumnezeu. Iubit de Dumnezeu. Valoarea ta e dată de ceea ce Iisus mântuitorul a făcut. Valoarea ta e scrisă adânc în palmele sângerânde ale Sale.
Dumnezeu e sfânt. Adesea, noi uităm asta, dar Dumnezeu este sfânt. În El nu există păcat. Și fie că ne place să recunoaștem sau nu, noi nu suntem sfinți. Noi greșim. Suntem umani. Suntem păcătoși. Da, se pune ca și păcat orice rău ai fi făcut, indiferent cât de mic. Oricât am încerca să privim în oglinda noastră, oricât am încerca să o lustruim, să o sucim, tot aceeași imagine vom vedea în ea. Indiferent câte fapte bune am face, indiferent de câte ori ne-am cere iertare, indiferent de câtă bunătate am avea, undeva în noi există o grăunță de amar, de răutate, de mizerie. Și grăunța aceea e suficientă ca să stea între noi și sfințenia lui Dumnezeu.
Și totuși Dumnezeu ne-a iubit și ne iubește. Nu poate există o dragoste mai mare ca aceasta. Să știi că Cineva te cunoaște mai bine decât te cunoști tu, cu fiecare eșec, fiecare gând rău, fiecare mocirlă în care ai zăcut sau zaci și totuși să continue să te iubească.
În dragostea Lui El a dorit să te salveze, să te salveze de grăuntele acela de răutate care există în tine și care are potențial de creștere. Iisus Hristos murind pe cruce, a luat asupra Lui, de bună voie, fiecare grăunte de răutate existent în fiecare om. Da, El a purtat asupra Lui păcatul omenirii întregi. A luat pedeapsa în locul nostru. Acum, când Dumnezeu se uită la noi, ne vede prin prisma a ceea ce a făcut Hristos.
Cine ești tu până la urmă? Ești un simplu om. Dacă alergi după fericire, dacă aștepți să vezi și zile mai bune, dacă vrei să schimbi ceva dar nu știi ce, privește în sus. Cerul îți va spune că mai există ceva. Că aici, pe acest pământ toate pier la un moment dat, chiar și tu. Însă cerul e veșnic. Dumnezeu e veșnic. Sacrificiul făcut de Iisus Hristos rămâne veșnic la fel și curăția inimii pe care ți-o oferă ca și dar. Și mântuirea, intrarea în cer, darul fără plată, împăcarea cu Dumnezeu, sunt veșnice.
Dacă ai citit până aici, aș vrea doar un lucru să mai știi: Iisus Hristos a murit și pentru tine. A purtat și păcatele tale pe o cruce la Golgota. Sângele Lui a scris și valoarea ta. Tu valorezi mult mai mult decât îți poți închipui iar viața ta are un scop mult mai măreț și mai înalt decât poți visa, pentru că ești copil de Dumnezeu. Păcatul tău pune un zid de despărțire între tine și Tatăl. Dar știi, dacă crezi în ce a făcut Iisus pentru tine, dacă îți deschizi inima și îți recunoști grăuntele de amar, de răutate, primești iertare și curățire. Și poți avea trecere la Dumnezeu în rugăciune.
Alegerea îți aparține.
