Imaginați-vă existența sub domnia unui rege care ar avea puterea să vă facă viața ca un colț de rai sau să vă facă una cu pământul. Să zicem că ar da o serie de legi care, respectate, ar fi răsplătite cu mărinimie, dar încălcate, fie cât de puțin, ar atrage după sine asupriri nemiloase.
Respectă fără greș legea și te vei bucura de binecuvântări nelimitate. Încalcă una, o singură dată, și-ți vei petrece restul vieții în camera de tortură. Și, păzea! Stăpânul tău are ochi pretutindeni. Nicio scăpare nu trece neobservată…
Viața sub domnia unor astfel de legi ar fi de nesuportat. Dar dacă cineva te-ar izbăvi din chingile acestei înțelegeri? Nu pentru un că legea nu ar fi dreaptă, ci pentru că tu nu ești destul de bun să o respecți.
Dacă cineva ar găsi o cale să-ți îngăduie să trăiești ca un fiu sau o fiică preaiubită a regelui și să primești un statut regal nu grație performanțelor tale, ci grație relației cu această persoană, atunci ai fi profund recunoscător. Unicul tău gând ar fi să cunoști acea persoană, să te apropii de ea.
Povestea aceasta e adevărată, nu un basm cu zâne și balauri. S-a întâmplat în realitate. Eliberatorul a venit : „Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinţei şi zădărniciei ei – căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.” (Evrei 7:18-19)
Am fost eliberați din sclavia sistemului anterior, al legii, care era drept, dar în care era imposibil de trăit. Ar trebui să fim în extaz, dar adevărul este că ne e mult mai greu să ne bucurăm de Dumnezeu decât de binecuvântările Lui.
Pune-l pe un copil mic să aleagă între tovărășia tatălui său în absența cadourilor de Crăciun – și un munte de cadouri sub brad în absența tatălui. Știm cu toții spre ce ar tinde copilașul să aleagă. Doar un om matur va prețui binecuvântarea prezenței unei persoane dragi mai mult decât pe cea a unor cadouri de la ea.
Am primit clemență, am primit dreptul de a fi liberi, am fost grațiați de la o viață în care trebuia să muncim mereu pentru cadouri de la Rege. Acum putem trăi direct în palat doar datorită iubirii Fiului Său pentru noi. Iar noi încă cerem cadouri de la curte și pretindem că le merităm cu vârf și îndesat ? Nu arătăm pic de recunoștință și uităm cum am ajuns acolo? Iubirea nu cere, ea oferă.
Ai de gând să continui să ceri și să pretinzi că-ți iubești regele, când de fapt iubești binecuvântările Lui… sau ai de gând să-i oferi iubirea autentică pe care o primești de la El?
