La Cina Domnului creştinii Îl pomenesc pe Mântuitorul, evocând măreţia exemplului Său desăvârşit, amintindu-şi de moartea și suferințele Sale. Două dintre lucrurile cele mai sugestive întâlnite în viaţa şi activitatea Mântuitorului sunt crucea şi ştergarul, simbolurile suferinţei şi slujirii Lui.
Termenul cruce îl întâlnim cu două sensuri în Biblie: (a) crucea cu sens literal, referindu-se la obiectul de tortură pe care Mântuitorul condamnat la moarte a fost răstignit;(b) crucea cu sens figurativ, făcând referire la suferinţa de care Cristos şi urmaşii Săi au avut parte în viaţa şi slujirea lor. În primul sens crucea este un obiect, în cel de-al doilea crucea este o atitudine, o stare, o experienţă, o suferinţă. Mântuitorul Cristos a experimentat ambele înţelesuri ale termenului cruce. Noi, urmaşii Lui, experimentăm doar cel de-al doilea înţeles al termenului cruce, respectiv suferința, adversitatea.
Absenţa crucii descalifică apartenenţa creştinilor la Cristos: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine… să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Mt.i 16:24). Condiţia urmării Domnului presupune purtarea crucii: ,,…au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus” (Mt. 27:32). Purtarea crucii este o constrângere: ,,…apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă” (Mc. 10:21). Capacitatea purtării crucii vine din eliberarea adicţiilor vieţii: ,,Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul… care în evreieşte se cheamă „Golgota” (Ioan 19:17). Crucea este asociată cu suferinţa, or acceptarea crucii este expresia iubirii: ,,…ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” (1 Cor. 1:17). Crucea devine inutilă atunci când omul o poartă cu o motivaţie greşită: ,,Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos” (Gal. 6:12). Oamenii acceptă uneori compromisul pentru a evita crucea suferinţei: ,,În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos…” (Gal. 6:14).
Purtarea crucii nu este ruşine şi umilinţă, ci onoare şi identitate: ,,Să ne uităm ţintă la… Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea…” (Ev. 12:2). Nu există răsplată în viitor fără cruce în prezent: ,,Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă…” (Mc. 15:46).
Dragostea unuia poate face crucea altuia mai uşoară; ura poate face crucea altuia mai grea: ,,şi ziceau: „…dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce” (Mt. 27:40). Identitatea de copil al lui Dumnezeu nu este dovedită prin absenţa, ci prin prezenţa crucii: ,,… iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce” (Ioan 19:31). Sărbătoarea presupune neglijarea crucii sau acceptarea acesteia. Omul care suferă nu va experimenta libertatea decât atunci când va accepta în mod desăvârşit crucea.
Termenul ştergar îl întâlnim în Biblie doar cu sens literal – bucata de pânză pe care o folosim să ne ştergem mâinile şi corpul. Sindromul ştergarului este direct proporţional cu umanismul, valoarea de sine și mândria.
1. Cristos a slujit din dragoste, nu din constrângere.
2. Cristos i-a slujit şi pe duşmani, nu doar pe prieteni.
3. Folosirea ștergarului presupune disponibilitate, sacrificii, modestie şi dragoste, suferintă și slujire.
