În fiecare zi încercăm să facem față la provocări. Nu știi ce te așteaptă mâine dar știi că Dumnezeu este alături de tine. Bazați pe promisiunea asta, ne continuăm mersul, alergarea după ce apucăm. Pentru ce alergăm? Pentru bani, salarii mai bune, recunoaștere, faimă, popularitate? Oare ce caută creștinii? O viață mai bună? Aici?
Totul e relativ și nimic din ce caută lumea nu aduce fericire celor ce ar trebui să caute cerul. Fericirea este dependentă de Isus. Lumea crede că cine Îl caută pe El își închide viața fără să-și dea seama că dimpotrivă, perspectiva este magnifică. Sunt oameni care sunt în stare să renunțe la biserică pentru un borcan cu murături. Așa au făcut și pe vremea lui Isus. Îl urmau pentru că le dădea să mănânce. Instinctul primar domina înțelepciunea cerească.
Oamenii, în general au avut viziunea asta scurtă. Era important viitorul lor de pe pământ, cerul prea puțin mai conta în fața perspectivei fripturii. De-asta Iuda a vândut pe Dumnezeu pentru o pungă de arginți, de-asta Acan a îngropat lucrurile date spre nimicire, de-asta Lot și-a ales câmpiile mănoase de lângă Sodoma și Gomora.
Spunea Domnul Isus că un om înțelept își face casă pe stâncă, nu pe nisip sau în câmp. Dumnezeu nu premiează lăcomia sau lenea. Stânca nu e la îndemâna tuturor. Ca să te-apropi de Ea trebuie să fii gata să renunți la multe. Dar merită. Dumnezeu nu îți promite lucruri perisabile ci mult mai mult de atât. Cerul…
