Am primit câteva telefoane de dimineaţă şi oameni de bine mi-au urat „La mulţi ani!”. Mi-am adus aminte că Biserica Creştină sărbătoreşte azi amintirea Sfântului Ioan Botezătorul. Întotdeauna când vorbesc despre el sau scriu despre el, o fac cu lacrimi în ochi.
A trăit o viaţă scurtă, dar plină. Născut din părinţi bătrâni – ca semn că Dumnezeu nu uită rugăciunile noastre nici la bătrâneţe. Îngerul a adus părinţilor un mesaj cutremurător, că va fi heraldul lui Mesia.
Cel mai mare născut din femeie, cel mai mic însă în Împărăţia Cerurilor, aşezat inconfortabil între două testamente, mărturisind că nu el e lumina, pe când nouă ne-a spus Hristos că suntem lumina lumii, dar cum oare ar trebui să trăim noi ca să fi m mai vrednici de cer decât Ioan Botezătorul?
A avut la dispoziţie 6 luni şi a condus sute de oameni la Hristos. Noi trăim o viaţă de 80 de ani şi vecinul de la bloc nu ştie că suntem creştini. A trăit o viaţă de renunţare, postind, mâncând la regim,
haine a avut de la second hand.
A trăit o viaţă curajoasă, începându-şi predicile cu „pui de năpârci”, iar pe Irod l-a făcut curvar pe baza principiului că mai bine să suferi tu din cauza adevărului, decât să sufere el din cauza ta. A murit pentru a putea trăi adevărul.
L-a durut în cot de politică, fi e ea şi bisericească. Un lup singuratic, dar ascultător. Când L-a văzut pe Hristos, L-a recunoscut ca Mesia şi L-a botezat, deşi nu prea a avut chef. Era în momentul acela cel mai sfânt om de pe planetă, dar în comparaţie cu Hristos era un zero. Un om umil („nu-s vrednic”) şi de aceea s-a legat cu brâul, să nu i se bombeze pieptul.
A spus că-i doar o voce, pentru că vocilor nu li se fac statui. A spus că nu e el Hristosul, iar când a auzit că morţii învie, surzii aud, orbii văd, a zâmbit. Ştia că Dumnezeu avea controlul pe tabla de şah. I s-a tăiat gâtul pentru că n-a suportat niciodată ideea tipic românească „capul plecat sabia nu-l taie” ştiind că având capul plecat, nu vezi cerul.
România are nevoie de un Ioan Botezătorul. Să aibă grijă învăţătorii de la şcoala duminicală de copiii de la grupele lor, ştiind că pe acolo se ascunde omul trezirii…
Tristețea dinaintea plecării - Vladimir Pustan
