"Dați tuturor ce sunteți datori să dați” – Romani 13:7
Ar fi frumos să nu fim datori dar nu se poate. Nu scriu de bănci și oameni la care nu le mai răspundeți la telefon.
Suntem datori lui Dumnezeu și oamenilor. Lui Dumnezeu trebuie să-i dăm inima, închinarea, viața și zeciuielile.
Oamenilor trebuie să le dăm respectul. Pentru slujba ce-o fac, pentru perii albi, pentru că ne-au născut cu cezariană. Fără respect suntem o lume de brute. Lipsa valorilor ne duce în comuna primitivă și vom sfârși urcați în copaci. ”Să respecți ce poate face altul și nu poți face tu”, zicea Petre Țuțea înainte de a muri.
Să le dați vulnerabilitățile voastre. Nu sunteți supraoameni . Pavel avea nevoie de Timotei în temniță. Avea nevoie de-o manta.
Hristos în Ghetismani avea nevoie de oameni ce să se roage cu El. ”Sufletul îmi este cuprins de o întristare de moarte”. E strigătul după ajutor. Nu ezitați să vă arătați rânile altora…
Să le dați ajutorul. Tot ce aveți, când e nevoie, fără gândul reciprocității. E mai ferice să dai.
Ajutând pe alții scapi de boala autocompătimirii. Sau la depresie. O haină, o bucată de pâine, un zâmbet, o floare.
Să le dați experiența voastră. Pot face economie de drumuri închise, lacrimi și singurătate. Când eram tânăr și nu știam, toată lumea îmi cerea sfatul. Acum știu dar nu mă mai întreabă nimeni. Nu-i nimic… Până la Parkinson tot mai țin un stilou în mână. Și n-am nevoie de aprobarea nimănui ca să explic cum am ajuns expert în deznădejdi și în eșecuri.
Sunteți datori să spălați picioarele altora. Examinarea propriilor picioare se cheamă narcisism.
Sunteți datori să fiți oameni… E plină lumea de cimpanzei…
