Cu siguranţă una din întrebările aflate pe buzele a mii de oameni e aceasta: De ce Doamne? Alții, mai curajoși au alta: Unde este Dumnezeu, dacă există? Nu ai cum să nu te întrebi, când vezi o așa de mare suferință și durere. Îți țâșnește pur și simplu de pe buze. Oameni arși de vii, oameni care arată îngrozitor cu pielea arsă, cu ochii arși, oameni pe care îi așteaptă suferințe cumplite și care în viața lor nu le va mai trece șocul și urmele. Pe bună dreptate se întreabă unde era Dumnezeu? Aveau nevoie de El atunci, îl implorau să facă o minune. Și acum, mii de oameni din țară Îl roagă asta. În dimineața asta numai pentru ei m-am rugat. E nevoie de Dumnezeu, de intervenţia Sa.
Nu, nu intenționez să mă afișez în gardianul lui Dumnezeu, nu are nevoie de explicațiile mele sau de apărarea mea dar întrebarea nu e deloc comodă. Incidentul, mai bine zis accidentul a avut loc într-o conjunctură ciudată, la o dată cel puțin interesantă. Mulți oameni, inclusiv eu, am văzut o legătură strânsă între acest accident și lupta spirituală și pentru asta am încasat multe. Nu, nu mă așteptam, să fiu primit cu aplauze, când aduci vorba de greșeli niciodată nu vei fi bine privit. Să spui ceva negativ despre cultura de azi, despre sărbătorile de azi, despre artiștii de azi, despre curentele de azi, îți poate aduce nu doar dezaprobarea și insultarea, ci și suferință fizică. Totuși, adevărul nu va rămâne ascuns.
Au fost și oameni insensibili, și eu am fost. Am folosit cuvântul „prăjiți” în loc de „arși” dar a fost de la șoc. Cineva îmi trimisese pe mobil poze de acolo și singurul termen care mi-a venit în minte a fost acesta. Arătau groaznic și durerea și suferința plutea în aer ca și mirosul de carne arsă. Totuși cuvântul îl regret. Am dat dovadă de insensibilitate folosindu-l. Întrebarea îmi va rămâne: Ce de Dumnezeu nu a intervenit?
Au mai fost multe incendii de acest gen în istorie. Chiar în România au fost câteva, care acum sunt aduse ca argument în favoarea ideii că toată vina e a altora, nu a celor prinși acolo. Categoric nu poate stabili acum cineva proporția de vină, dar ce s-a întâmplat are unele cauze. Unele venite din nerespectarea legii, altele venite din jocul cu focul și altele spirituale. Dacă organizatorii pot fi lesne acuzați de cele legale, partea de vină cu cele spirituale nu le revine în întregime lor. Ne revine nouă, ca nație, ca popor.
Uneori am vrea, de fapt, de fiecare dată am vrea ca Dumnezeu să intervină la momente grele sau la tragedii. Și eu îmi doresc din toată inima asta. Dacă o va face sau nu, nu știu, pot doar să mă rog. Unele mărturii de la incendiu spun că Dumnezeu totuși a intervenit. Unii arși au fost calmați de îngeri, se vorbește despre niște fete foarte calme care îi încurajau. Oamenii care au intervenit au fost îngeri. Pompierii care au ajuns acolo au fost îngeri. Donatorii de sânge sunt îngeri și toți cei care se roagă sunt îngeri. E un mod prin care Dumnezeu intervine.
Unde era Dumnezeu? Nu știu răspunsul la întrebare în dreptul altora. Dar știu că la durere noi oamenii nu mai vedem nici o problemă în păcatele și greşelile noastre, vedem o problemă la Dumnezeu. Unele accidente sunt consecința alegerilor noastre, altele sunt consecința alegerilor altora, iar altele sunt strict apanajul lui Dumnezeu. Nu aș putea afirma că „Dumnezeu i-a trăsnit” pentru că nu cred să fi avut Dumnezeu amestec acolo. Ce s-a întâmplat a fost consecința alegerii noastre ca popor, alegerii lor ca tineri, alegerii patronilor acelui local, alegerii formației care cânta. Sunt consecințe ale alegerilor, nu o răzbunare a lui Dumnezeu. Știu, e dureros, dar dacă învățăm din asta poate le evităm pe viitoarele.
Putem alege doar să acuzăm pe alții sau putem alege să ne asumăm vina și să ne schimbăm. Avem nevoie de Dumnezeu și de apropierea de El, asta ar rezolva și problema șpăgii, și pe cea a șarlataniei care au dus la autorizarea unui asemenea local.
Știu, unii vor spune că sunt obsedat cu ideea de Dumnezeu. Nu sunt obsedat, doar văd bătălia spirituală. Văd că unii oameni mor în chinuri groaznice și îmi este teamă că mulți vor ajunge în iad, unde suferința asta de acum, devine infinită. Asta mă face să scriu, asta mă îngrozește. Că oamenii vor trăi în iad etern, aceste chinuri care acum au o durată limitată de câteva minute sau ore sau zile de aici de pe pământ. Îmi doresc din toată inima ca nimeni să nu treacă prin așa ceva nici aici, nici în veșnicie. Mă doare pentru tinerii aceia, simt că mi se strânge piele a pe mine și de asta strig îndurerat: Întoarce-te omule de la căile tale, Dumnezeu și-a jertfit Fiul ca să scapi de iad și chin!
Nu, acolo nu a fost inocență așa cum se afirmă. Acolo a fost mai mult decât inocență. Dacă vreți dovezi, puneți acele melodii să fie ascultate de părinți sau cunoștințe, vi se va confirma imediat. Nu e inocent să te joci cu cuvintele. Nu e inocent să invoci monștri, demoni, spirite. Nu e inocent să te maschezi ca în iad. Nu e inocent să consumi alcool. Nu, nu e inocent. Poate veți spune că acolo nu a fost așa, dar eu nu vorbesc neapărat de acolo, ci în general. E dureros să spună asta, când noi avem ca români un cult al morților și nu vorbim rău nimic de ei, dar unde inocența? Este posibil ca acolo să fi fost și inocenți, mulți copii fac greșeli, mai e și acea mamă care era îngrijitoare acolo și care a lăsat 5 copii orfani, dar evenimentul, sărbătoarea, invocările, grohăitul nu sunt deloc inocente. Nu pot spune inocență la ceva ce nu este. Dacă acceptăm asta putem fi vindecați.
Uite declarațiile unui om care cunoaște cluburile, fotbalistul Ianis Zicu pe contul său de facebook preluată de ProSport. Tot mai e vorba de inocență?
“CONDOLEANŢE! Mă doare sufletul pentru toţi cei care suferă în aceste momente grele (suferinţa familiilor implicate este enormă şi nu poate să fie alinată de rândurile noastre pe facebook). Dar eu cred că tot ce se întâmplă în ultimii ani în cluburile din România are legatură strânsă cu drogurile şi băuturile alcoolice. Cei tineri nu se pot “distra” şi bucura de viaţă până când nu ajung inconştienţi în cluburi. Abia atunci au impresia că viaţa este frumoasă. Ei nu înţeleg că viaţa este perfectă în fiecare zi. Atunci cand te trezeşti şi eşti sănătos, trebuie să îi mulţumeşti LUI DUMNEZEU pentru acest cadou divin: viaţa.
De foarte mulţi ani nu am mai intrat în cluburi. Auzind că sunt cluburi care bagă în maşinile de gheaţă tot felul de “substanţe” şi atunci când îţi pui gheaţă în paharul de apă, suc sau alcool se topeşte gheaţa şi ceea ce bei devine drog pentru toată seara. Având impresia după că este cel mai “cool” club existent. Astăzi cei care deţin aceste cluburi care dau licenţele de funcţionare (Guvernul conduce tot) o să declare trei zile de doliu naţional. Şi uite aşa o tragedie mai mare acoperă tragedia poliţistului de la rutieră care a murit acum câteva săptămâni.
Dar cele două drame au în comun un singur lucru. Organizarea proastă în orice instituţie românească şi faptul că noi, oamenii de rând, suntem doar “combustilbil” pentru elită (puterea care conduce lumea). Şi faptul că orice licenţă se poate lua fără minimul de siguranţă existent în Uniunea Europeană pe care o tot invocăm. Revenind la cei tineri care se simt…emo..hipsteri..high…etc…Ar fi bine să nu uite că sunt oameni şi să lupte pentru viaţă zi de zi, aşa cum luptă să trăiască toţi cei bolnavi de cancer”.
Dumnezeu poate locui doar într-un singur loc, în inimă. Dacă nu e acolo, nu e nicăieri. Dacă acolo au existat tineri care îl aveau în inimă, moartea lor e doar un pas spre nemurire. Unde e Dumnezeu? E acolo unde alegem să Îl lăsăm. El e omniprezent dar nu intră cu forța. Unde e Dumnezeu? În Scripturi. Dacă chiar vrem să dăm de El, EL se lasă găsit. Nu e rău să ne întrebăm unde este, dacă această întrebare e pusă sincer, cu dorința de a Îl găsi. Dacă o adresăm cu dorința de a Îl lua la întrebări sau de a ne arăta revolta… probabil nu vom da de El. Unde este Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm înainte de tragedie, nu după, trebuie să ne întrebăm azi, nu mâine.
Oameni buni. Mântuitorul a murit pentru mine și pentru tine ca noi să trăim. Nici unul din noi nu e sfânt, fiecare din noi are nevoie de mântuire. Dumnezeu încă se poate găsi. El e cel ce poate alina suferința, cel ce poate vindeca traume, cel ce poate da pricepere medicilor. Haideți să îl găsim. Fără El nu putem face nimic, sau putem, dar…
Nu, nu e deloc o judecată ceea ce scriu. Puteam fi eu într-un incendiu sau cei dragi mie. Nu moartea mă sperie ci eternitatea ei, spunea cineva. Nu moartea mă sperie ci posibilitatea ca după ea, să chinui pentru totdeauna. Asta îmi dă ghes să scriu. Scriu pentru a mai atenționa pe cine vrea să ia aminte, nu pentru a judeca. Judecata celor care au greșit, fără aplicații personale e eronată și greșită. Un medic care a preluat acei răniți surprindea în declarațiile sale un mare adevăr: “Nici o pedeapsă nu-i poate întoarce pe cei care au plecat. Dar avem nevoie de adevăr“
Doamne, te rog ai milă de cei în suferință, de cei care au văzut acele scene și au fost traumatizați, de părinții care își plâng copiii, de tinerii care au pierdut pe cineva drag. Te rog ai milă de toți cei îndurerați fizic sau psihic. Adu liniștire și vindecare. În numele Mântuitorului nostru Domnul Isus Hristos, Fiul Tău te rog!
