Undeva pe raftul bibliotecii mele se află o carte mai deosebită, care deși este foarte cunoscută, cumpărată chiar, stă adesea nerăsfoită și plină de praf în casele multora. Această carte poartă denumirea de Biblie și i se mai spune de asemenea: Cuvântul lui Dumnezeu.
La prima vedere, arată ca oricare altă carte. Atâta doar că e mai groasă și pe alocuri mai fragilă. La o analiză mai atentă, vei putea observa ceva ce alte cărți nu au. Credință, dragoste, adevăr, viață și pe Dumnezeu.
Da, ai dreptate. Tu deții deja toate aceste informații.
De ce prețuiesc Biblia? Sau, în alte cuvinte, ce e așa special la ea?
Biblia dă direcție vieții mele. Biblia e cartea care explică într-un mod foarte clar cine m-a creat. Care este originea mea, care este scopul meu pe acest pământ și care este identitatea mea. Mai mult decât atât, ea îmi spune inclusiv care este finalul vieții acesteia pământești și ce se va întâmpla cu mine după aceea.
Contrar a ceea ce spun unii, Biblia este o carte atestată istoric, cu oameni care chiar au existat. Paginile ei nu sunt umplute cu povești inventate și nici pentru adormit copii. De la acești oameni se pot extrage învățături prețioase. Putem învăța din ceea ce au făcut bine la fel de multe pe cât putem învăța din ceea ce nu au făcut bine. Pentru că da, pe paginile Bibliei găsim de toate, și caractere frumoase dar și caractere mai puțin frumoase. Găsim oameni cu suflet curat, atins de Dumnezeu, dar pășim și pe după cortină în slăbiciuni, în momente mai puțin atrăgătoare și la șarada păcătosului.
Biblia mă educă. Nu, nu că eu nu aș fi trecut prin școala obișnuită care ne oferă educație sau că nu aș fi trecut prin școala vieții, însă Biblia are o educație aparte. Biblia îmi educă sufletul. Mi-l învață să fie curat într-o lume murdară; să lumineze într-un întuneric crunt; Biblia mă învață să aleg disciplina, să nu dau frâu liber tuturor poftelor animalice care există în mine și nici să nu las sentimentele să pună stăpânire pe mine. Biblia mă învață să cresc. Nu, nu în mândrie, ci dimpotrivă, în smerenie, în iubire, în iertare, în sacrificiu. Ea îmi arată cât de importanți sunt cei de lângă mine și cât de mare este datoria mea de a îi iubi. Cum atunci când privesc dincolo de mine și reușesc să desprind o parte din suferința și traiul celor ce îmi sunt semeni, ajung să mă deștept și să înțeleg că nu poți fi matur decât atunci când te decizi să slujești oamenii și încetezi să mai trăiești pentru tine.
Biblia îmi deschide orizontul. Ea mă poartă mai departe decât m-aș putea duce eu de una singură. Mă îndeamnă să cred cu tărie până la capăt, să visez, să trec peste obstacole și să privesc tot mereu mai sus, mai sus, spre cer și spre mai mult. Pământul adesea ne limitează. Ne face să privim doar pe orizontală, fie la probleme, la lipsuri, la nevoi sau la neputințe. Biblia mă îndeamnă să privesc la Dumnezeu. Cel care are rezolvare și metode atunci când eu nu am. Cel care îmi arată că finalul meu nu e aici și că viața aceasta e mai mult decât un pământ cu lucruri materiale, la fel cum și eu sunt mai mult decât un trup.
Biblia îmi arată cine sunt. E ca o oglindă. Dă cărțile pe față cu mine și îmi arată pe unde mai am de îndreptat. Ea scoate la iveală tot praful de pe hainele mele, îmi dezlipește masca de pe chip și îmi spune că nu sunt chiar atât de perfectă pe cât tind să mă cred. Și că viața mea nu e chiar atât de uau pe cât pretinde a fi. Dacă lucrurile ar fi fost așa, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu nu ar mai fi fost nevoit să moară crucificat, să plătească cu sânge pentru păcate. Păcatul meu. Păcatul tău. Păcatul omenirii întregi.
Biblia îmi arată cât valorez. Când mă uit la oameni adesea îmi uit valoarea. Uneori, indiferent cât de mult efort depun nu sunt de ajuns. Aceștia îmi găsesc greșeli, lucruri ce încă nu sunt șlefuite. Nu de puțin ori mă simt ca un sac fără fund. În care tot pun și pun și pun, dar fără ca nimic să iasă. Însă apoi, mă duc la Biblie și îl găsesc pe Hristos, care îmi arată palmele Sale găurite și îmi spune: Lavinia, exact atât valorezi. Nici mai mult, nici mai puțin decât tot ce aveam mai scump. Biblia îmi amintește cât de prețuită sunt prin faptul că Dumnezeu a dat tot ce a avut mai scump, viața Fiului Său iubit, pentru ca eu să am viață. Nu, nu orice fel de viață. E vorba de mai mult decât viața din acest trup. Mulți oameni au viață în trup. Dar Dumnezeu promite, o viață în trup având pace și nădejde în El, având curăție în inimă (prin iertarea păcatelor și prin faptul că atunci când avem o relație cu Dumnezeu, El intră în viața noastră și ne ajută să ne îndreptăm, El nu doar ne iartă, dar ne și curățește și ne dă putere zi de zi să nu mai trăim în păcat) și o viață veșnică cu El în ceruri.
Și aș mai putea să găsesc motive, dar mă opresc aici. Mă întreb în schimb, ești și tu printre acei oameni care prețuiesc Biblia sau poate Biblia ta stă pe undeva, prăfuită pe vreun raft așteptându-te?
P.S. Biblia e toate acestea și mai mult decât atât, numai atunci când o citești/studiezi cu inima sinceră și cu rugăciune.
