Prin urmare, frica de Domnul este religia lui Iehova, adică toate învățăturile despre Dumnezeu și învățăturile date de Dumnezeu.
Recent, un om de afaceri din România îmi relata cum controlorii de la diferite autorităţi nu mai cer şpagă (sponsorizare, etc.) de frica „flagrantului”, sau a altor forme de reclamare care se pot face acum la DNA. Aşadar, corupţia se pare că s-a redus „de frică”, de teama de a fi descoperit şi pedepsit. Indiferent cum se face, reducerea aceasta este bine venită, este un pas înainte. Dar este vorba doar de o reducere ca volum: spiritul corupţiei încă predomină mentalitatea societăţii. Şi spiritul acesta va descoperi noi metode de a continua necinstea, incorectitudinea, nedreptatea şi hoţia. Când şi cum se va instaura la noi spiritul adevărului, al dreptăţii, al corectitudinii?
Începem cu acest articol o serie de investigaţii care să ne ducă la un răspuns la întrebarea aceasta, răspuns care, dacă va aduce cu sine soluţia, ar fi cea mai mare revoluţie din istoria poporului nostru!
Fiindcă obiceiul nostru este să găsim toate răspunsurile şi toate soluţiile in Sfânta Scriptură, aşa vom proceda şi cu subiectul acesta.
Trebuie să admitem că, în aparenţă, şi în Biblie se pune mare accent pe frică, pe ameninţarea cu pedeapsa. Vom încerca să înlăturăm, pe cât posibil, impresia că teama ar fi motivaţia cu care operează Dumnezeul Bibliei.
Ceea ce trebuie să explicăm este expresia „frica de Domnul”, sau „teama de Domnul”.
Textul de pornire este 2 Împăraţi 17:24-39. Iată cadrul istoric. Ţara lui Israel, adică cele 10 seminţii din nord, cu capitala Samaria, a fost invadată de Asiria, şi cele zece seminţii au fost împrăştiate în tot imperiul asirian. În locul lor, au fost aduşi colonişti din alte naţionalităţi. La câtăva vreme după colonizare, s-a întâmplat un fenomen ciudat: leii s-au înmulţit în ţară şi făceau foarte multe victime între colonişti. Aceştia s-au plâns împăratului Asiriei şi acesta a căutat o explicaţie de la sfetnicii săi. Ca să înţelegem explicaţia, trebuie să ştim că teoria de atunci era că fiecare ţară îşi are dumnezeul ei, legat nu numai de poporul respectiv, ci şi de teritoriul acelei ţări. Astfel, ţara lui Israel îl are ca Dumnezeu pe Iehova şi Iehova aşteaptă ca locuitorii ţării Lui se I se închine Lui, adică să-I aducă jertfe, să-I ţină sărbătorile, să trăiască după învăţăturile Lui şi după legile Lui. Fiindcă noii locuitori ai ţării nu cunosc şi nu fac lucrurile acestea, Iehova este supărat şi a înmulţit leii în ţară şi prin aceştia îi pedepseşte. Soluţia: Au căutat între evreii strămutaţi în alte părţi un preot şi l-au adus în ţara Israel, l-au instalat le Betel, cu ordinul ca el să-i înveţe pe colonişti despre Iehova şi despre modul în care să I se închine Lui.
Când citim relatarea aceasta istorică, trebuie să observăm termenii care sunt folosiţi pentru a reda toată întîmplarea, scrisă, desigur, în limba ebraică. Şi aici trebuie să aflaţi următoarea informaţie: În limba ebraică nu exista un cuvânt pentru „religie”. Noi vorbim despre religia lui Iehova şi în cadrul acestui termen ni se spune cine este Iehova, ce legi şi îndrumări a dat El, cum aşteaptă El să I te închini, adică să-I aduci jertfe şi să păzească şi să împlinească învăţăturile, rânduielile şi legea şi poruncile pe care le-a dat El (v.36-37). În loc de cuvântul „religie” ei foloseau expresia „teama de Domnul”!!!
Să redăm acum relatarea şi să remarcăm termenii. Populaţiile colonizate acolo „nu se temeau de Domnul” (v.25). Preotul evreu „le-a învăţat cum să se teamă de Domnul” (v.28). Scriitorul cărţii „Împăraţi” face apoi următoarea prezentare istorică:
„Domnul făcuse cu ei (cu evreii) un legământ şi le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi şi să nu le aduceţi jertfe. Ci să vă temeţi de Domnul, care v-a scos din ţata Egiptului… înaintea Lui să vă închinaţi şi Lui să-I aduceţi jertfe. Să păziţi şi să împliniţi totdeauna învăţăturile, rânduielile, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei. Să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei. Să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei, ci să vă temeţi de Domnul, Dumnezeul vostru” (v.35-39).
Citind cu atenţie acest text, veţi putea vedea că „teama” de un dumnezeu sau de altul cuprinde tot ceea ce noi cuprindem în cuvântul „religia” unui dumnezeu sau a altuia.
Prin urmare, „frica de Domnul” este religia lui Iehova, adică toate învăţăturile despre Dumnezeu şi învăţăturile date de Dumnezeu.
Atunci înţelegem şi ceea ce este scris în manualul de înţelepciune scris de Solomon şi numit „Pildele sau proverbele lui Solomon”. Când Solomon scrie că „Frica Domnului este începutul ştiinţei” (Prov.1:7), sau „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Prov.9:10), el vrea să ne spună că la baza tuturor celorlalte materii care trebuie studiate trebuie să stea materia care te învaţă tot ce trebuie să ştii despre Dumnezeu.
