Noi ființăm în Dumnezeu: în El ne avem viața, mișcarea și ființa.
Apostolul Pavel a vizitat cetatea Atena, capitala culturală şi filosofică a Europei din antichitate. Acolo a rostit un discurs în faţa consiliului înţelepţilor şi a vorbit despre adevăratul Dumnezeu. Printre altele, apostolul a spus: „…El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbăind, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele apostolilor 17:25-28).
Dumnezeu a ales să ne facă într-un anumit fel. Noi fiinţăm în Dumnezeu: în El ne avem viaţa, mişcarea şi fiinţa. Dar, foarte important de notat este faptul că El ne-a făcut aşa încât să nu-L vedem. Dar ne-a făcut cu aspiraţia după El şi de aceea Îl căutăm. Dar, fiindcă nu-L vedem, îl căutăm aşa cum caută orbii: pe pipăite, bâjbăind.
Întrebarea chinuitoare este: De ce ne-a făcut aşa? De ce să nu-L vedem? Răspunsul este simplu: El este atât de glorios, atât de minunat, încât dacă L-am vedea, am fi complet „fermecaţi”, complet captivaţi de frumuseţea Lui şi n-am mai putea face nimic altceva decât să privim la El! De ce să mai căutăm altceva când am văzut Perfecţiunea!? Ori, căutarea este motorul devenirii. Fiindcă aspirăm către ceva mai bun, mai sus, ne punem la contribuţie toate capacităţile şi căutăm, inventăm, creăm. Deci, suntem creaţi cu dorinţa înnăscută după Dumnezeu.
Iată şi promisiunea lui Dumnezeu: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13).
Atunci, ce înseamnă că L-am găsit pe Dumnezeu şi că Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Voi încerca să explic lucrul acesta din experienţa lui David, aşa cum reiese ea din psalmii lui. Urmând exemplul lui Moise, David foloseşte cuvântul „Faţa” pentru Fiinţa sau Persoana lui Dumnezeu (aceasta este o sinecdocă, o figură de stil care foloseşte o parte pentru a defini întregul).
David scrie: „Inima îmi spune, din partea Ta: „Caută Faţa Mea”. Şi Faţa Ta, Doamne, o caut” (Psalmul 27:8). Traducând acest limbaj poetic, David ne spune că Dumnezeu pune în inima lui dorinţa după Fiinţa sau Persoana Lui şi imboldul de a-L căuta şi el face lucrul acesta. Rezultatul: „Când îţi întorci faţa spre El, te luminezi de bucurie” (Psalmul 34:5). David ştie că L-a găsit pe Dumnezeu din faptul că toată fiinţa lui se umple de lumina prezenţei lui Dumnezeu. Bucuria care-i inundă fiinţa este semnul că Fiinţa lui Dumnezeu i-a umplut fiinţa.
Deşi el nu-L aude pe Dumnezeu cu urechile lui fizice şi nu-L vede pe Dumnezeu cu ochii lui fizici, David declară: „Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima mea. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: Când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte” (Psalmul 16:8-9). Trăirile acestea lăuntrice, puternice, călăuzitoare, sunt pentru David semnele prezenţei şi a realităţii lui Dumnezeu în viaţa lui.
David Îi declară lui Dumnezeu: „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice la dreapta Ta” (Ps. 16:11). Adică, atunci când stau în prezenţa ta, în meditaţie şi în rugăciune, trăiesc bucurii greu de exprimat şi delectări de origine cerească.
Trăirile acestea cu Dumnezeu nu au loc cât ai clipi din ochi. Dumnezeu aşteaptă să-L cauţi şi aşteaptă să asculţi de învăţăturile Lui. Iată mărturia din Psalmul 119:145-149):
„Te chem din toată inima mea: Ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale. Te chem: Mântuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale.”
Pentru a realiza acest lucru, iată ce face el:
„O iau înaintea zorilor şi strig: „Nădăjduiesc în promisiunile Tale. O iau înaintea străjerilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău. Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta!”
Două lucruri îi dau curaj psalmistului: Mă bazez pe promisiunile Tale, fiindcă Tu îţi ţii Cuvântul dat şi mă bazez pe bunătatea Ta. Căutându-L pe Dumnezeu în felul acesta, vei avea şi tu bucuria de a-L găsi şi apoi de a trăi în părtăşie personală cu El.
Accesul la Dumnezeu s-a schimbat odată cu venirea la noi a lui Dumnezeu prin Fiul Său Întrupat. El, Fiul, Isus Cristos, ne spune: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Experienţa fundamentală a cunoaşterii lui Dumnezeu rămâne cea descrisă de David. Ce se schimbă… vom vedea in articolul următor.
