Contabilitate. Tabeluri Excel. Rentabilitate. Calcul. Profit. Și dintr-o dată, vine o băbuță care își dă ultimii doi banuți. Câștigă Veșnicia.
Plus. Să fii mereu pe plus. Reduceri cheltuieli. Bugete. Economie. Rentabilizare costuri. Moderație. Echilibru. Împrumuturi. Cheltuieli cu țârâita. Zgârcenie. Deodată vine o desfrânată care Îl unge pe Domnul cu cel mai scump mir. Făcea cât 300 de zile de lucru. Câștigă veșnicia.
Și de asta Îl iubesc atât de mult pe Domnul. Cifrele lumii își pierd sensul obișnuit și valoarea lumească la El. Altele sunt valorile Lui….
Numai noi oamenii înotăm năclaiți în contabilități. Scoțându-ne ochii pentru un bănuț. Șantajând. Trădând. Certându-ne pentru sume de nimic. Dând capul lui Ioan Botezatorul pe un dans din buric. Vânzându-ne conștiința pe un mititel. Sufletul pe un apartament. Inima pentru un certificat de căsătorie și o mașină. Viața pentru o poziție. Timpul pentru un titlu. Vânzându-L pe Cel fără de preț pentru 30 de arginți – în condițiile în care fariseii ar fi plătit oricât! Pentru că ei știu mai bine decât noi, Iude oarbe, că Veșnicia n-are preț. Că cine Îl are pe Domnul are totul. Că oricât de mult, e prea puțin…
Lungă e calea de la iadul contabilității lui Iuda, unde se înțelege prea târziu prețul corect al veșniciei – până la Raiul Risipei întru Domnul. Până la Înțelepciunea inimii desfrânatei care a învățat-o pe aceasta că risipa din iubire pentru Domnul duce drept în Rai. Sau până la bănuțul văduvei- purtător al singurului lucru care ne-a fost cerut. Inima.
Cea mai bună investiție pe care poate ar trebui să o deprindem: Investiția în veșnicie. Să căutăm “piața” ce nu “cade” niciodată. Să stăm aproape de Asociatul care nu ne va vinde, trăda, înjunghia pe la spate niciodată. Piața unde “celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are și ce are i se va lua”. Să învatam sa nu ne mai vindem sufletele pe nimic, când putem avea totul, copiii Lui fiind.
Mâncăm roșcove ca porcii, când ne-ar putea primi înapoi cu ospăț împărătesc. Stăm fără ulei în candele, alergând bezmetici după realizari lumești, iar când vom vrea să intrăm în camera de nuntă ne va spune că nu ne cunoaște. Investim mii de euro în garderobă, dar oare haina sufletului ne este demnă de Cămara Sa?
Ne-am făcut din stomac rege, din trup conducător pe care îl urmăm orbește, din patimi și temeri sfetnici de seamă, când ne-a arătat de atâtea ori cum prin credință se pot înmulți peștii și pâinile, cum au loc pescuiri minunate, vindecări, învieri și cum imposibilul devine posibil… pentru că atunci când cauți mai întăi Împărăția lui Dumnezeu toate celelalte ți se vor adăuga…
Lungă e calea…. De la Iuda la nu da. Veșnicia pe nimic. Să stăm totuși pe ea! Să îndrăznim să cerem tot ce poate fi al nostru.
Zic și eu… Ca un păcătos care de-abia acum începe să priceapă că poate totuși lucrurile stau puțin altfel decât se văd într-o societate în care Iuda apare multiplicat, vânzând tot pentru cei 30 de arginți care îl pot sătura pe moment, fără să vadă hăul din spate, în care se pierde tot.
Zic și eu… Văzând că sunt alții, cei ce nu Îl vând, ci aleg să îi stea alături și care sunt sătui pentru o Veșnicie – căci și-au câștigat o eternitate fără de foame, fără de lipsuri, de întuneric, de durere. Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte. Trebuie doar să îndrăznim. Ca fiul de Împărat din basmul românesc. La urma urmei poate că nu e doar un basm. Că doar ne-a zis, cu atâta Iubire…
“Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află și celui ce bate i se va deschide.” (Matei 7:7-8)
