Iertarea exprimă caracterul lui Dumnezeu şi al copiilor Săi, fiind manifestarea iubirii, bunătăţii şi înţelegerii. Iertarea nu înseamnă acceptarea, încurajarea sau uitarea vinovăţiei, ci doar neimputarea acesteia şi eliberarea totală de responsabilitatea vinovăţiei celui vinovat. Iertarea se primeşte de la Dumnezeu prin credinţă şi se oferă semenilor prin iubire, acestea două influenţându-se reciproc. Dumnezeu nu iartă o persoană de o greşeală pe care o regretă, dacă la rândul lui, omul nu iartă pe cel ce-i greşeşte dacă îi pare rău. Mântuitorul i-a iertat pe cei care L-au torturat şi L-au crucificat şi, mai târziu, ucenicul Său, Ştefan, i-a urmat exemplul. Dovada că cineva este ucenicul lui Isus nu este dată doar de cuvintele spuse, ci în mod deosebit de faptele făcute asemenea Lui. Cât de greu a trebuit să-i fie lui Ştefan să ierte gaşca aceea ce răzbunători religioşi, care fără nici un motiv real l-au omorât cu pietre…
Iertarea nu are explicaţie, ea este divină, este iniţiativa lui Dumnezeu şi exprimă caracterul Său. Iertarea nu poate fi meritată, nu poate fi plătită, ea este un dar al dragostei şi bunătăţii divine. Iertarea lui Dumnezeu este motivaţia oricărui creştin să-l ierte pe cel vinovat faţă de el, indiferent că este un membru al familiei sau un străin. Pe noi Dumnezeu ne-a iertat prima oară când eram departe de El, străini de Evanghelia Sa şi apoi ne iartă în calitate de fii ai Lui, răscumpăraţi prin credinţa în Isus. Singura scuză pentru neiertarea celui vinovat este răutatea, ura şi duşmănia, or această scuză acuză. O persoană trebuie să se considere iertată de cel căruia i-a greşit în momentul în care-şi cere cu adevărat iertare, fără să depindă de atitudinea persoanei care trebuie să ierte, pentru că cel vinovat nu poate face mai mult decât să-şi ceară iertare.
Trebuie să-şi ceară cel vinovat iertare pentru vinovăţia lui sau trebuie pur şi simplu să i se acorde iertarea? Răspunsul corect îl găsim în atitudinea lui Dumnezeu. Iartă Dumnezeu păcatul unui om, dacă acesta nu se pocăieşte, dacă nu-şi mărturiseşte păcatul pe nume, cu părere de rău şi cu dorinţa să nu-l mai repete? Răspunsul este NU. Putem noi fi mai buni decât Dumnezeu? Acordarea iertării se face în baza cererii iertării. Acordarea iertării se face la cererea acesteia, pentru că o iertare ieftină pregăteşte terenul pentru repetarea vinovăţiei.
Iertarea este metoda de restaurare a demolărilor vinovăţiei, atât între oameni, cât şi între om şi Dumnezeu. Cererea iertării trebuie să fie expresia regretului (pocăinţa minţii), expresia remuşcării (pocăinţa sentimentelor) şi expresia renunţării (pocăinţa voinţei). O astfel de cerere de iertare este acceptată totdeauna de Dumnezeu şi trebuie să fie acceptată de cel nedreptăţit, indiferent de natura sau mărimea pagubei făcute. De asemenea, o astfel de cerere de iertare nu doar că satisface pe cel nedreptăţit şi-l înduplecă, dar îl umileşte suficient de mult pe cel vinovat, pentru a evita repetarea greşelii. Dacă durerea nu ar durea, nu s-ar feri nimeni de ea, or cererea iertării trebuie să doară. Persoana nedreptăţită nu are dreptul să nu ierte, deorece apreciază că cererea iertării nu a fost însoţită de suficient regret, remuşcare şi renunţare la greşeală, deoarece numai Dumnezeu are dreptul şi capacitatea să judece gândurile şi sentimentele; noi, oamenii, avem dreptul şi capacitatea să judecăm faptele văzute şi vorbele auzite. ,,Lucrurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu, cele descoperite sunt ale oamenilor”, spunea Moise în Deuteronom. Deci, iartă ca să fii iertat.
