Când a intrat în Ierusalim, oamenii L-au aclamat pentru minunile pe care le-au văzut. Au crezut că revoluția era gata și desubjugarea de sub imperiul roman sosise. Se așteptau probabil la foc din cer ca în vremea lui Ilie, judecata lui Dumnezeu sau la altfel de artificii. Probabil și ucenicii credeau același lucru. Însă chiar și atunci, după atâta vreme în care Domnul a fost cu ei, se gândeau tot la lucrurile omenești de pe pământ.
După câteva zile, lumea s-au sucit. În loc de laude L-au trimis să moară. Laudele întodeauna au fost o cursă pentru oameni, în care s-au prins și cei ce le aduc și cei ce le primesc. Nu și Domnul.
Isus nu a fost impresionat de ele, dar dorea împlinirea Scripturii. De altfel omul nu are nimic impresionant pentru Dumnezeu, mai degrabă Îl întristează.
A intrat în Ierusalim în mijlocul laudelor. Oamenii credeau că El e fericit, dar când a văzut cetatea a început să plângă. Zidurile erau frumoase arhitectural dar goale, cu tot norodul din ele. Dumnezeu nu putea fi cuprins de pereți, doar de inimi.
Hristos dorea să fie Rege în inimi, oamenii voiau să fie Rege în cetate și peste popor. Gândurile lui Dumnezeu s-au dovedit a fi departe de gândurile oamenilor. Totuși, a mers mai departe, în inima cetății, în Templu.
Acolo a găsit exact opusul la ce trebuia să fie. În templul inimii noastre cam tot așa găsește Isus. De sute de ani vede egoism, ură, răutate, bârfă, minciună și multe altele care n-ar trebui să fie. Până la urmă, și coronavirusul este tot rezultatul păcatului omului care a mâncat ce Dumnezeu a spus să nu mănânce.
Astăzi, intrarea Domnului în Ierusalim a fost cu noi în case. Ironic parcă, dacă tot aveam măști în suflete, măcar El ne-a obligat să le purtăm și în exterior.
Cert este că masca nu salvează pe nimeni. Aici nu te ajută cine știe ce, iar pentru cer Hristos ne vrea cu măștile jos din inimă, așa cum suntem.
Singura dată în care Isus se bucură să dea afară ceva, este mizeria din templul fiecărui om. Nici măcar clorul nu albește cum albește Hristos inimile.
Intrarea Lui în Ierusalim este despre ieșirea noastră din lumea murdară, despre alungat mizeria păcătoasă și despre sfințirea noastră ulterioară.
Doar așa poate să aibă El loc.
