Ce vibrante şi pline de semnificaţie sunt aceste cuvinte ale lui David, ciobănaşul cu păr bălai, ce şi-a găsit ocrotirea lângă toiagul şi nuiaua Păstorului său. Probabil, el a fost inspirat să scrie acest poem în vremea în care se străduia să rezolve problemele dificile legate de hrana şi protecţia turmei sale.
Experimentatul, dar plăpândul ciobănaş reflecta, probabil, după ce găsea o păşune bogată pentru oile sale, sau după ce alunga pericolul fiarelor sălbatice din preajma acestora: „eu am grijă de oile mele, dar de mine cine are grijă?”. Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, David a descoperit printre toate aceste circumstanţe vitrege ale vieţii sale că există un Păstor mult mai experimentat şi puternic, care se oferă să-l ocrotească.
Cine ar putea să descrie licărirea plină de speranţă ce a apărut în ochii speriaţi ai micului ciobănaş sau bucuria ce a inundat obrajii lui înăspriţi de intemperii, când cântecul său a început să umple universul crizelor sale cu cuvintele: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”?
Am văzut această licărire divină în ochii multor copii ai lui Dumnezeu din Biserica noastră, când în cântare sau rugăciune au rostit şi ei, cu convingere, aceste cuvinte izvorâte de sus, din inima aceluiaşi Păstor pe care l-a avut şi David. Mă trec fiorii când mă gândesc la cum va arăta veşnicia când miliarde de ochi, din lumea întreagă, vor inunda Împărăţia eternă a lui Dumnezeu cu aceste lumini de speranţă aprinse de Duhul Sfânt chiar în „valea umbrei morţii”.
N-am să mă satur să „citesc” istoria bucuriei, clădită în crizele din viaţa de pe pământ, din ochii celor dragi din familia mea, biserica noastră şi a celor credincioşi din lumea întreagă.
Din perspectiva Mântuitorului însă, noi avem şansa de a asista la secerişul uriaş pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru aceste zile. Soluţia lui Hristos este simplă şi la îndemâna oricui: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui” (Matei 9: 38).
Dumnezeu vrea să folosească oamenii obişnuiţi pentru secerişul Său. Aduceţi-vă aminte de cei 12 apostoli: Petru era somnoros, Andrei era timid, Iacov şi Ioan aveau un caracter tumultos, ca nişte „fii ai tunetului”, Toma era un îndoielnic, Matei era vameş iar Simon Zelotul era la celălat pol faţă de Matei (zeloţii nu-i acceptau pe vameşi). Însă, toţi aceştia au devenit lucrători destoinici pe ogorul Evangeliei şi au rămas în istoria credinţei ca nişte adevăraţi eroi.
Ascultați chemarea Domnului la seceriş pentru a se implica în viaţa plină de crize a celor lipsiţi de Păstor şi să guste astfel din bucuria transformării pe care o poate face Duhul lui Dumnezeu în trăirea acestor oameni. Poţi fi martorul bucuriei din ochii celor ce pentru prima dată vor spune: Domnul este Păstorul meu…
