Interesant este ca în ultimii patruzeci de ani s-au facut multe întoarceri din lumea de dincolo, prin resuscitari, dar…
Omul este o fiinţă extrem de interesată să ştie viitorul. Uitaţi-vă numai câţi bani se cheltuiesc pe horoscoape şi pe alte mijloace de ghicire a viitorului. Aici nu este vorba numai de o simplă curiozitate, ci este ceva mult mai mult: Omul vrea să ştie ce se va întâmpla cu lumea aceasta, ca să ştie cum să-şi construiască viaţa în lumina a ceea ce are să se întâmple cu pământul şi cu tot universul. De asemenea, omul vrea să ştie dacă viaţa lui este numai aici şi acum, sau dacă viaţa lui continuă după moarte. Acum trei mii de ani, înţeleptul Solomon meditând la modul în care l-a făcut Dumnezeu pe om, a făcut şi această interesantă observaţie: „ai pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei”. Cu alte cuvinte, omul a fost creat de Dumnezeu cu capacitatea aceasta profundă de a se gândi nu numai la scurta lui viaţă pe pământ ci şi la ceea ce va urma dincolo de această viaţă.
Ca să sistematizăm lucrurile, omul vrea să ştie două lucruri fundamentale: (1) care este viitorul lui personal, adică ce se va întâmpla cu el după moarte, şi (2) ce se va întâmpla cu întreaga lume, adică va avea oare istoria omenirii un sfârşit şi care va fi sfârşitul acesta. În teologie, aceste două teme sunt discutate în capitolul numit „escatologie”, cuvânt care vine de la grecescul „escatos”, care înseamnă „ultim”. Este vorba deci despre lucrurile ultime, sau de pe urmă. Există o escatologie a omului, adică unde se duce după moarte, şi o escatologie a omenirii, adică ce sfârşit va avea istoria umanităţii.
Vom începe aici o serie de articole despre escatologie. Vom începe cu escatologia personală, adică vom vorbi despre lucrurile care se vor întâmpla cu omul dincolo de moarte. Aşa cum este principiul nostru de bază, vom porni de la învăţăturile Domnului nostru Isus Cristos pe această temă, la care vom adăuga ceea ce ne spun apostolii Dumnului.
Chiar la începutul predicii de pe munte, la a noua „fericire”, fericirea pe care ne învaţă El să o scoatem din faptul că, din cauza credinţei noastre în El şi a trăirii noastre după învăţăturile Lui, oamenii ne vor batjocori, ne vor prigoni şi vor spune despre noi „tot felul de lucruri rele şi neadevărate”. Dacă se va întâmpla aşa ceva, El ne asigură: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Matei 5:11-12).
Tot în predica de pe munte, Domnul Isus ne dă această extrem de importantă îndrumare: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii, ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă şi nici nu le fură. Fiindcă unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:19-21).
În ultima Lui seară cu ucenicii, înainte de arestare, torturare şi răstignire, Isus „ca Cel ce ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl” şi „fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce” (Ioan 13:1,3), a dat ucenicilor Săi ultimele învăţături şi încurajări, care încep cu acest anunţ dumnezeiesc: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3).
După cuvântarea aceasta, Domnul Isus se roagă pentru ucenicii Săi şi în această rugăciune Îi spune Tatălui: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24). Referitor la Slava aceasta, cu câteva fraze înainte, Domnul Isus Îi spusese Tatălui despre ucenici: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu.” „Slava” este elementul divin pe care oamenii l-au pierdut prin neascultare: „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Încă înainte de a muri pentru păcatele lor, ca Unul care putea acţiona şi înainte şi putea să ierte păcatele (Matei 9.6), Isus le-a restaurat ucenicilor Săi slava divină, dar El dorea ca ei să fie şi „dincolo” cu El, „să vadă” şi astfel să împartă cu El gloria Lui cerească!
Să trecem acum la o învăţătură a Domnului Isus mai puţin înţeleasă. În Luca 16, El spune „pilda ispravnicului necredincios”, un administrator dat afară din slujbă, care, pentru a-şi face prieteni dintre fermierii care aveau pământ în arendă, le iartă acestora o bună parte din datorie. Aceasta fiindcă el nu avea unde să se mute din casa administraţiei şi spera ca fermierii aceia să-l primească în casele lor. Acţiunea lui este controversată, dar ceea ce ne interesează pe noi aici este modul în care Domnul Isus aplică la noi pilda aceasta. El ne spune: „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile (locuinţele) lor veşnice” (Luca 16:9, sublinierea prin italice ne aparţine, I.Ţ.).
Pe baza acestui text putem face multe interpretări, dar un singur lucru este clar că aici, în această viaţă, putem folosi bogăţiile noastre ca să ne facem cu ele prieteni pentru viaţa de dincolo. De exemplu, dacă noi susţinem un misionar şi prin acesta mulţi ajung în cer, acolo toţi oamenii aceia ne vor fi prieteni şi ne vor primi (poate în vizită) în locuinţele lor cereşti.
Trebuie să semnalăm aici încă un element. Pe vremea Domnului Isus, între evrei trăia şi partida saducheilor, care de regulă erau cei din clasa bogaţilor, şi care nu credeau că există viaţă după moarte. În contextul pildei despre prietenii pe care suntem chemaţi să ni-i facem pentru viaţa de dincolo de moarte, Domnul Isus spune pilda cu bogatul nemilostiv şi cu cerşetorul Lazăr. În partea a doua a pildei, bogatul, aflat „în locuinţa morţilor, în chinuri”, i se adresează lui Avraam cu această rugăminte foarte semnificativă: „Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”. La care Avraam îi răspunde că fraţii lui au deja informaţii despre existenţa lumii de dincolo în scrierile lui Moise şi ale profeţilor. Bogatul insistă că dacă se va duce la ei cineva înviat din morţi cu siguranţă „se vor pocăi” (metanoeo, îşi vor schimba gândirea cu privire la viaţa de dincolo şi vor lua măsuri să nu meargă şi ei în locul unde este fratele lor). Avraam îi răspunde că dacă nu cred ce scrie în Scripturi nu vor crede nici dacă va învia cineva din morţi.
Interesant este că în ultimii patruzeci de ani s-au făcut multe întoarceri din lumea de dincolo, prin resuscitări, dar numărul celor care devin credincioşi datorită mărturiei lor este nesemnificativ! Domnul Isus ştia bine ce spune!
Ne putem pune întrebarea: Unde scrie în cărţile lui Moise despre existenţa vieţii de dincolo de moarte? În discuţia pe care o are cu saducheii, în Matei 22:23-32, Domnul Isus le dă acestora următorul argument: Când Dumnezeu îi spune lui Moise la rugul aprins, „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”, prin aceasta El îi spune lui Moise că Avraam, Isaac şi Iacov sunt vii, altfel Dumnezeu ar fi un Dumnezeu al morţilor!
Prin urmare, Domnul Isus ne vorbeşte mult despre viaţa de dincolo de moarte, sau viaţa în ceruri. Mai sus v-am dat textele cele mai importante.
Vom discuta în continuare despre învăţătura Domnului Isus despre viaţa în ceruri în articolul următor.
