Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimele 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din dorinţa legitimării unei zeităţi supreme.
Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimii 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din dorinţa legitimării unei zeităţi supreme.
Culturi și popoare, chiar istoria însăși, au fost divizate de poziţiile diferite asumate în dezbaterea cu privire la supremaţia unei anumite divinităţi, iar tradiţia conflictului s-a extins inevitabil și în dreptul lui Iisus. Este El singura, exclusiva cale spre Dumnezeu și spre mântuire? Astfel, Iisus a devenit o sabie care desparte și antagonizează.
Au fost acestea planul și intenţia lui Iisus? El s-a rugat: „Te rog ca toţi să fie una“ și a acţionat în sensul înlăturării barierelor dintre oameni. A pledat, deopotriv,ă pentru demnitatea femeii („De ce faceţi supărare femeii?“) și împotriva tradiţiei care ducea la neglijarea părinţilor („Și aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre“). A sărit și în apărarea copiilor: „Lăsaţi copilașii să vină la Mine și nu-i opriţi“
Departe de El gândul dezbinării.
Cuvintele lui Iisus din Matei 5, cu privire la iubirea vrăjmașilor și a celor ce ne urăsc, demonstrează fără dubii că El nu a plănuit sau a dorit niciodată dezbinarea. Când declara „nu am venit să aduc pacea, ci sabia“, Iisus vorbea profetic nu despre ceea ce avea să facă El, ci despre ceea ce vor face oamenii în Numele Lui. El a spus că „acela care va fi pricină de poticnire, mai bine ar fi pentru el să i se pună o piatră de moară de gât și să fie aruncat în mare“. Cu altă ocazia spune: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi o pricină de poticnire“ adică El, care nu poticnește pe nimeni, devine, prin alegerea cuiva, piatră de poticnire. Nu trebuie să-I atribuim lui Iisus ceea ce fac oamenii în Numele Lui.
O întrebare cu sens
Cum rămâne, deci, cu întrebarea: este Iisus singura cale spre Dumnezeu? Mulţi au răspuns afirmativ și exclusivist: „Isus este singura cale; ori Îl primiţi pe Iisus, ori pieriţi“. Au pierdut din vedere că, în cursul istoriei, miliarde de oameni nu au auzit niciodată de numele lui Iisus și, astfel, le-a fost refuzat dreptul de a alege. „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?“, argumentează Pavel. Iisus Însuși îl întreba pe orbul din naștere care fusese vindecat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“, iar răspunsul a fost logic și matur: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?“ Cu alte cuvinte, orbul îi spunea lui Iisus: „Îmi ceri să cred în ceea ce nu cunosc. Tu ai spus despre samariteni că ei se închină la ceea ce nu cunosc.“ Atunci Iisus I s-a descoperit și omul a crezut în El.
Citește continuarea aici
