Dumnezeu nu face lucruri din obligație. Când e de mers la nuntă, unii oameni se bucură mai mult de restaurant decât de biserică. Alții nici de una, nici de alta. O parte se simt obligați.
Noi avem o identitate care se manifestă prin bucuria mântuirii. Pe fețele multora, pacea și bucuria sunt date dispărute de îngrijorări. Sunt mulți oameni plictisiți de slujbe, de nunți, de viață sau de alții.
Copiii sunt și ei niște copii fidele ale părinților în majoritatea cazurilor. Mi-amintesc că atunci când eram mic, îmi era imposibil să mă plictisesc. Acum, o parte din ei tastează pe ecranale telefoanelor de câțiva inchi chiar în biserică sub atenta supraveghere a părinților. Asta puteau să o facă și acasă.
Pentru alții, duminica dimineața e bufet suedez în timpul cântărilor sau a predicii. După slujbă, rămân pungile de pufuleți și șervețelele folosite. Oare de ce rămân? Din lipsa bunului simț, probabil.
Biserica e biserică și nu poate fi confundată cu vreun alt eveniment. La biserică mergi ca să Îl găsești pe Dumnezeu. Biserica nu e fast-food sau parc de joacă și nici pat de dormit. În biserică e curățenie și sfințenie. În biserică e har și binecuvântare.
Dacă îți iubești copilul, îl înveți să se închine lui Dumnezeu, nu îi dai să deseneze ca să alerge bezmetic printre rânduri că nu știe ce-a făcut cu pixul. Dacă îți iubești copilul, îl aduci la biserică și îl ții acolo, nu îl lași să facă ce vrea el.
Dacă îți iubești sufletul, nu dormi, nu clevetești, nu arăți cu degetul, ești atent la ce are Hristos să spună. Poate nu va mai vorbi a doua oară.
Nu uita, ești un exemplu pentru copilul tău.
