Mântuitorul Cristos a încredințat Bisericii misiunea evanghelizării lumii, însă Diavolul a încredințat lumii misiunea secularizării Bisericii. În plan social și religios ciocnirea acestor două misiuni creează un conflict, marele și istoricul conflict. În fiecare generație acest conflict a căpătat valențe diferite, înfrângerea și victoria părându-se că se mută dintr-o tabără în alta.
În generațiile părinților și bunicilor noștri oamenii au fost simpli și fără multă carte. Totuși, ei au știut că Diavolul, lumea și firea pământească sunt dușmanii omului duhovnicesc, motiv pentru care le-au declarat război. Așa au ajuns să creadă că televizorul este un mijloc prin care păcatul intră în suflet și în familie și au ales să renunțe la el. Metoda a fost aspră, mai ales pentru copii, însă rezultatele au fost sfinte. În biserică aveau reguli clare, extravaganța era exclusă, moda era descurajată, iar Dumnezeu și scopul Său cu biserica era mai important decât omul și nesfârșitele lui dorințe. În viețile și serviciile lor divine puneau accentul pe simplitate și sfințenie. Pentru a sta departe de Diavol și de lume, pentru a învinge firea pămânească au pus accentul pe smerenie și sfințirea vieții, pe post și rugăciune. Se rugau când plecau și se rugau când se întorceau acasă, se rugau când se întâlneau și serviciile divine nu erau lungi pentru ei și nici întâlnirile de rugăciune nu erau plicticoase. Ei au fost conștienți că lumea este folosită de Diavolul ca să secularizeze Biserica, de aceea s-au simțit responsabili față de misiunea încredințată de Dumnezeu și în ciuda adversităților specifice generației lor, au umplut lumea de biserici, atât în România, cât și în Statele Unite.
Generația noastră are tendința să devină ecumenică, tolerantă, rațională, și sofisticată. Este ispitită să perceapă serviciile divine ca fiind prea lungi și prea dese, și foarte mulți creștini participă la un singur serviciu pe duminică. Acești creștini au multă informație și le știu pe toate, doar că stilul lor de viață este lipsit de viață. Din cauza acestor precedente, generația noastră riscă să intre în istoria evanghelismului românesc ca fiind generația care a dorit să petreacă mai puțin timp cu Dumnezeu. Acești creștini au nevoie de mai mult divertisment, de mai multă socializare în lumea virtuală, însă de mai puțină biserică. Nu cumva manifestările acestea sunt deja dovezi ale secularizării Bisericii? Copiii și nepoții noștri vor evalua deciziile noastre când vor deveni adulți, ei vor pune o notă obiectivă calității spirituale a vieții și slujirii noastre. Ne-am rugat lui Dumnezeu să ne dea bani, case și mașini și acum întreținerea acestor lucruri și nevoia de a ne bucura de ele ne țin așa de ocupați, încât nu mai avem timp de rugăciune, studiu biblic și biserică. Chiar unii dintre oamenii care fac o slujbă în biserică nu mai au pasiune pentru lucrurile sfinte, accentuând secularizarea bisericii prin exemplul lor personal. Administrarea greșită a acestor binecuvântări, pierderea echilibrului în raport cu lucrurile materiale și lipsa disciplinei spirituale personale ne împing să repetăm istoria dramatică a bisericilor istorice, despre care spunem că au rămas doar cu ,,formele”.
Misiunea încredințată de Dumnezeu rămâne aceeași, indiferent ce alegem să facem cu ea. Dacă biserica din generația noastră nu își va împlini misiunea să câștige lumea, atunci lumea își va împlini misiunea să secularizeze Biserica. Azi-mâine, generația noastră va ieși de pe scena slujirii și apoi de pe scena vieții. Ce rămâne în urma noastră, o lume evanghelizată sau o biserică secularizată? Nu uitați, timpul nostru s-a scurtat! Dincolo de asta, tot ce urmează este doar răsplata sau pedeapsa!