Mă doare rău să scriu aceste rânduri, e trist și jalnic, în ce mod am putut pica examenul dragostei. Prin articolul scris de mine în care vorbeam de consecințele păcatului asupra nației noastre, am primit multe mesaje. Pe de o parte oameni care mă considerau nebun că fac legătură între acel accident și spiritualitate, pe de altă parte am rămas șocat la văzul unor comentarii ale „credincioșilor” pline de ură, venin și bucuria răzbunării. Sunt șocat dacă asta e adevărata față a oamenilor religioși. Sunt nevoit să accept că am picat examenul dragostei.
Una este să vezi starea de păcat și să avertizezi oamenii și alta este să vezi masaje „așa au meritat”, „i-a trăsnit Dumnezeu”, „Dumnezeu i-a ars” și alte idei pline de ură.
Acum câțiva ani am cunoscut un om, care își dorea mult să vină ziua judecății, ca el să poată judeca pe cei ce acum îi fac răul. Nu știu din ce Biblie a scos interpretarea asta, dar m-a șocat. Incidentul a trecut și se îngropase în noianul de amintiri. Acum însă, când văd ură pură în mesajele unor oameni care pretind că sunt credincioși mă sperii. Am oprit acele comentarii nu din cauza celor ce mă făceau îngust, fanatic, prost, ci din cauză că oameni „credincioși” se certau ca nebunii.
Ce bucurie poți avea când mor atâția oameni? Ce satisfacție poți avea când oamenii suferă? Oricât de răi, păcătoși și destrăbălați ar fi unii oameni, nu le pot dori moartea sau suferința, nici nu te poți bucura de cele pățite. Noi avem datoria să fim dragoste. Dacă nu suntem dragoste nu L-am cunoscut pe El. Ură? De asta e plină lumea, nu are nevoie de „ura sfântă”. Oferă alte religii așa ceva și știm că aduce doar suferință. Ne pretindem a fi diferiți de ei, dar în situații limită dăm faliment la cel mai de bază examen – iubirea.
Da, îmi mențin părerea că poporul român s-a îndepărtat de Dumnezeu, îmi mențin părerea că muzica și spiritualul nu pot fi separate, îmi mențin părerea că simbolistica, măștile, semnele mâinilor și alte elemente au conotații și implicații spirituale. Îmi mențin părerea că anumite genuri de muzică invocă spirite și au elemente demonice, dar să urâm? Ura este tocmai de la diavol, nu este din Dumnezeu.
Dragii mei, cu ură, fie ea și „sfântă”, nu vom putea face lumea niciodată mai bună. Nu te poți bucura sau aplauda sarcastic când demonii omoară oameni sau când oamenii mor din cauza păcatului. Moartea nu poate aduce bucurie niciodată.
Pentru toți cei care au scris mesaje de ură, comentarii răutăcioase, comentarii că așa le trebuie sau că au primit ce au meritate îi rog mult să își ceară iertare și să fugă la Scriptură și să o citească. Le-a scăpat cea mai de bază lecție din ea – dragostea. Tot Noul Testament vorbește despre ea. Apostolul Pavel le scrie celor din Corint despre ea. Avem nevoie disperată să învățăm această lecție.
Să nu ne înșelăm, nu suntem mai buni, singurul lucru care face diferența e Isus Hristos. Dacă însă nu iubim… nu cred că Îl cunoaștem. Cine poate clasifica păcatul lor și al nostru? Cine e în măsură să evalueze? Sau credem noi că dacă facem parte dintr-o anume biserică „am prins trenul raiului” și le arătăm semne obscene celor care nu sunt în tren? Să nu ne înșelăm. După roade îi veți cunoaște, spune Sfânta Scriptură. Dacă nu avem roada aceasta în noi, înseamnă că ne înșelăm cu privire la identitatea noastră de creștini.
Vă rog, oameni buni, iubiți. De iubirea are nevoie lumea. Orice avertisment sau atenționare dacă e spusă cu iubire poate avea efect. Dacă e spusă cu ură, șansele sunt zero.
Doamne, te rog să mă ierți! Și voi iertați-mă, vă rog, cei ce nu vă încadrați în această categorie. Iertați-ne și voi cei ce ați fost insultați de „frații sau surorile” noastre. Nu se cădea să arătăm ură. Voi aveți nevoie să vedeți dragoste.
PS. Nu am scris în numele niciunei religii sau biserici.
,,Doamne te rog sa ma ierti si pe mine! Am cazut si eu laDRAGOSTE