Cel mai important lucru pe care trebuie să-L notăm este că prin cunoașterea lui Dumnezeu suntem transformați în oameni buni.
Domnul Isus ne spune, în pildele din Matei 13, că cine înțelege Cuvântul despre Împărăție şi-L înțelege este ca un om care a găsit o comoară uriașe şi care vinde tot ce are numai ca să intre în posesia comorii. Atât este de mare oferta pe care ne-o face Dumnezeu!
De ce totuși noi nu vedem ca oamenii să dea năvală ca să intre? Singura explicație este că oamenii nu înțeleg natura ofertei şi nu pricep cât de extraordinară este oferta. În două articole precedente, întitulate „Dumnezeu şi Împărăția lui Dumnezeu” am căutat se explicăm că invitația pe care ne-o face Dumnezeu este să intrăm în Familia Lui (familia Sfintei Treimi) şi în Împărăţia Lui. Am căutat să explicăm cât de minunate sunt relațiile dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi ce extraordinar e să devenim fii şi să fim în această familie alături de Fiul mai mare, devenind co-proprietari cu Fiul peste tot ce are Tatăl!
Domnul Isus folosește, pe lângă conceptul de familie şi conceptul de Împărăție. Aceasta fiindcă „Împărăție” este un concept mai larg şi el cuprinde în sine necesitatea de a înțelege că trăirea în Împărăție presupune să cunoști legile Împărăției şi necesitatea de a trăi după legile acestea. Aceste legi ale Împărăţiei sunt cuprinse în învăţăturile Domnului Isus. Ele reprezintă voia lui Dumnezeu, Împăratul, care dorește ca toţi cei din Împărăţia lui să trăiască după voia Lui: Să se facă pe pământ voia lui Dumnezeu aşa cum se face în ceruri.
Un alt element fundamental: Când trăim după învăţăturile lui Isus, se formează în noi „chipul lui Dumnezeu”, adică devenim persoane compatibile cu Persoanele din Sfânta Treime. Ca să putem trăi în societatea Sfintei Treimi, trebuie să fim ca Ei, în gândire, în felul de a fi şi de a trăi, în țeluri, în idealuri, în aspirații. Dacă în caracterul nostru există tendința de mărire, de întâietate, de nesupunere, de dușmănie, de rebeliune, de egoism, de răutate, de căutarea interesului propriu în detrimentul celorlalți, este evident că nu ne putem încadra şi nu ne putem simți la noi acasă în anturajul persoanelor caracterizate prin iubire, prin bunătate, prin dorința de cooperare, cu capacitatea de a fi amabili cu ceilalți şi de a simți cu ei şi de a trăi în armonie cu ei.
Trebuie să ştim că acest caracter se formează aici şi că singurul lucru pe care îl ducem cu noi când plecăm de aici este caracterul, bun sau rău, aşa cum ni l-am modelat aici.
După învăţătura Domnului Isus, lumea actuală este un amestec de copii ai lui Dumnezeu, numiți de EL „fiii Împărăţiei” (cu sensul de „oameni care aparțin Împărăţiei) şi „neghina”, sau „fiii celui rău”.
„Fiii Împărăţiei” trebuie să vestească „Evanghelia Împărăţiei” la toate națiunile şi să-i învețe pe toţi oamenii din aceste națiuni să trăiască după învăţăturile Lui.
„Doi sau trei care se adună în Numele Meu” (al lui Isus) formează o unitate pe care Isus a numit-o „ecclesia”, care literal înseamnă „cei chemați afară”. Aceste grupuri, mai mici sau mai mari, trebuie să trăiască între ei după regulile Împărăţiei şi astfel să ilustreze „pe viu” ce înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. În felul acesta ei sunt „lumina lumii”, care prin actele lor de bunătate fac ca oamenii să-L cunoască şi să-L dorească pe Dumnezeu. Unul dintre motivele pentru care oamenii nu dau năvală să intre în Împărăţia lui Dumnezeu este faptul că noi nu suntem lumina lumii!
Un alt concept cheie în lucrarea lui Dumnezeu este „cunoaşterea lui Dumnezeu. Evanghelistul Evanghelistul Ioan scrie că „nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu” şi că „Singurul Lui Fiu, care este una cu Tatăl”, Acela ni L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Prin toate învăţăturile Lui, Domnul Isus ni l-a făcut cunoscut pe Dumnezeu. Dar mai ales în Evanghelia după Ioan Îl găsim pe Dumnezeu descris ca o triunitate de Persoane.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-L notăm este că prin cunoaşterea lui Dumnezeu suntem transformați în oameni buni. De aceea Isaia scrie această declarație profetică: „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot Muntele Meu cel sfânt: căci pământul va fi plin de cunoaşterea lui Dumnezeu ca fundul mării de apele care-l acopăr” (Isaia 11:9. „tot Muntele Meu” este o figură de stil prin care un teritoriu mic reprezintă întregul pământ).
Cunoaşterea lui Dumnezeu prin învăţătura Domnului Isus ne introduce în familia Sfintei Treimi şi în părtăşia cu Persoanele Trinității, de face cetățeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi ne face oameni buni. În felul acesta devenim lumina lumii şi cunoaşterea lui Dumnezeu se extinde de la noi peste tot pământul.
Prin toate acestea, noi contribuim la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu pe tot pământul.
