Sirienii și Israeliții au ieșit la luptă împotriva lui Iuda. Lui Ahaz, împăratul lui Iuda, îi tremura inima “cum se clatină copacii din pădure când bate vântul”. Când Dumnezeu l-a pus pe Isaia să-i zică lui Ahaz să fie liniștit, fără teamă și să aibă inimă tare – cu toate că Siria avea gânduri rele cu Iuda și Israel voia să pună un împărat de-al lor peste ea – a vrut să iasă în evidență că nu are cum să fie înfrânți dacă își țin credința în El. Altfel, “dacă nu credeți, nu veți sta în picioare” era mesajul alternativ purtat de Isaia.
N-a fost un băiat bun Ahaz ăsta. A făcut multe chestii rele față de Dumnezeu, toate pornind de la neascultare. Cum lucrurile pe care le facem atrag întotdeauna consecințe nu numai asupra noastră, ci și asupra celor de pe lângă noi, toată țara a avut de suferit în urma lui.
A luat bătaie Iudeea de la Siria. La propriu, nu ca la jocuri, cum suntem noi obișnuiți să folosim replica asta. Mulți au murit iar alții au fost duși captivi după marea înfrângere. N-au fost doar străinii de vină, ci și “rudele”, pentru că și Israel a făcut front comun cu Siria în lupta împotriva lui Iuda. Ba mai mult, armata lui Pecah, împăratul lui Israel, a ucis 120.000 (unasutădouăzecimii – ca la poștă) de luptători buni.
Ca și cum nu ar fi fost destulă năpasta asta, israeliții au mai luat și vreo 200.000 buc. de iudei (bărbați, femei și copii) în captivitate, la care se adaugă și confiscarea multor bunuri materiale. Gata, că trec la economie…
Chiar înainte de a ajunge acasă, israeliții au fost întâmpinați de un om al lui Dumnezeu numit Oded, care a vorbit în numele Lui. Apoi Azaria a primit curaj și a sărit ca ars știind că cei aduși în robie erau frații lor iudei. Așa că, în urma îndrăznelii celor doi, iudeii au fost lăsați să se întoarcă acasă, nu înainte de a fi îmbrăcați, hrăniți, adăpați, unși și petrecuți până pe la Ierihon.
De ce am scris toată treaba asta? Pentru mine. Pentru credința mea mică… Și pentru oricine se mai aseamănă cu mine din punctul ăsta de vedere. “Credința ține omul în picioare” – am zis asta de multe ori, dar n-am văzut cuvintele scrise din Isaia 7:9.
Nu e cea mai bună perioadă pe care o traversez, dar azi mi-a mai deschis Dumnezeu odată ochii. Fără credință sunt praf, îmi tremură inima și mi se clatină “cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.”
Necredința și înstrăinarea de Dumnezeu ne afectează pe noi și pe cei din preajma noastră. Numai Dumnezeu, prin favoarea Lui, poate să ne scape din groapa asta mare în care cădem prin neascultare. Iertarea lui Dumnezeu lasă întotdeauna pace în suflet, așa că, după ce ne pare rău mai întâi, putem spune tot cum scria Isaia: “Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!”
Doamne-ajută! Doamne dă credință!
