David a fost „un om după inima lui Dumnezeu”. Tematica lui de bază a fost bunătatea lui Dumnezeu. Prin contrast, el ne descrie modul de a fi, al omului rău, şi ne cheamă să fim buni cu bunătatea lui Dumnezeu.
O caracteristică izbitoare a lui David este chemarea lui adresată tuturor popoarelor lumii. Pentru el, toate popoarele îi aparțin lui Dumnezeu. Trebuie să citim psalmii 94-100 ca să ne dăm seama de cuprinderea globală pe care o are David. Dar sunt suficiente aceste cuvinte de la începutul Psalmului 100: „Strigați de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului… Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem, noi suntem poporul Lui, turma pășunii Lui” (Psalmul 100: 1 şi 3). Aceasta era o cântare care se cânta la cortul lui David, unde toate națiunile aveau acces liber la Dumnezeu.
O atitudine deschisă fată de toate popoarele are şi profetul Ilie, care nu are nici o rezervă să stea şi să mănânce în casa unei femei din tara Sidonului. La fel a fost şi profetul Elisei, care l-a vindecat pe demnitarul sirian Naaman.
Prorocul Amos, citat de apostolul Iacov la adunarea bisericii de la Ierusalim (Faptele Ap. 15:14-17), afirmă că trebuie să ne întoarcem la cortul lui David, „pentru ca rămășița de oameni (toţi cei născuți din Adam), ca şi toate națiunile să se întoarcă la Dumnezeu” (Amos 9:11-12). Osea şi Isaia au avut şi ei o perspectivă universală, chemând toate națiunile să se întoarcă la Dumnezeu (Osea 3:5; Isaia 55:1-7).
După robia babiloniană, evreii au suferit o schimbare radicală de atitudine: Au dezvoltat teologia că ei sunt poporul lui Dumnezeu cu exclusivitate şi că nimeni altcineva nu se califică să aibă acces la Dumnezeu.
Atitudinea aceasta se vede cel mai bine din întâmplarea prin care a trecut Domnul Isus când a făcut vizita la sinagoga din Nazaret. El a citit din Isaia 61:1-2 şi prin aceasta şi-a definit propria misiune în lume: Dar a adăugat că misiunea Lui nu-i numai pentru Israel, ci şi pentru alte popoare, aşa cum Dumnezeu l-a trimis pe Ilie şi la văduva din Sidon şi aşa cum Elisei l-a vindecat şi pe sirianul Naaman. Consătenii Lui Isus au fost atât de furioși când au auzit o asemenea învăţătură, încât L-au dus pe creasta dealului şi au vrut să-L arunce într-o prăpastie (Luca 4:14-30).
Aşa ceva s-a întâmplat şi cu apostolul Pavel. Când şi-a povestit transformarea lui pe drumul Damascului, în fața conducătorilor Israelului, la templul din Ierusalim, a ajuns până la cuvintele pe care i le-a spus Isus: „Du-te, căci te voi trimite la neamuri”. Citim imediat că „ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci au zis: „Ia de pe pământ un asemenea om. Nu este vrednic să trăiască!” (Faptele ap. 22:21-22).
Să fim atenți aici. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a spus: „Voi face din tine un neam mare…şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:1,3). Prin urmare, ei erau cei care, în planul lui Dumnezeu, trebuiau să ia „Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu” adusă de Isus şi să o ducă la toate națiunile. Dar ei erau deja aşa de închiși în ei înșiși, încât nici n-au vrut să audă de acest lucru. Isus n-a avut altceva de făcut decât să-i anunțe: „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată altui neam, care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43).
Când Isus și-a ales 12 ucenici (reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel) şi a încheiat noul legământ cu ei, ei au devenit „neamul” nou, cărora Domnul Isus le-a dat însărcinarea să ducă Evanghelia Împărăției la toate națiunile (Matei 28:18-20)!
Cât despre evrei, apostolul Pavel ne spune: „vreau să știți taina aceasta: O parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al națiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:25-26).
Cu alte cuvinte, fiindcă ei n-au vrut să fie cei prin care Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu să fie dusă la toate națiunile, Dumnezeu i-a lăsat să fie ultimii care vor primi această Evanghelie. Dacă noi nu vrem să împlinim planul cu care ne-a făcut Dumnezeu, El ne lasă de o parte şi Își continuă planul prin alții! Israelul s-a închis în sine, spunând: Numai noi şi nimeni altcineva. Dar oare noi nu repetăm istoria? Ortodocșii de secole spun că numai ei au „dreapta credinţă”! Catolicii spun la fel.
Baptiștii s-au închis în sine şi spun: Numai noi avem adevărata doctrină! Creștinii după Evanghelie spun: numai noi avem adevărata doctrină! Penticostalii le spun celor ce L-au primit pe Domnul la baptiști sau la creştini după Evanghelie: Aceasta nu vi-i destul. Veniți la noi să vă învățăm noi ce vă mai lipsește!
Cu toții am înălțat garduri în jurul nostru, ca evreii odinioară, ne-am închis în ghetoul nostru şi-i considerăm „pierduți” pe toţi cei ce sunt în afara zidurilor noastre! Dumnezeu nu i-a obligat pe evrei să-şi demoleze gardul din jurul lor: i-a lăsat, cu gardul lor cu tot, la o parte, şi-şi continuă procesul extinderii Împărăției lui Dumnezeu cu cei care acceptă învăţăturile aduse de Domnul Isus. Aşa va face şi cu ghetourile moderne. Eu nu cred că El ne cheamă să demolăm garduri. Cei care le-au făurit cu atâta trudă vor avea grijă să şi le apere. Să nu ne războim unii cu alții pe motive de doctrină.
Scopul lui Dumnezeu este să-și facă oameni după chipul şi asemănarea Lui. Să populeze planeta cu oameni buni aşa cum El este bun.
Marele teolog şi învățat Erasmus de Roterdam, care credea foarte multe din tezele lui Luther, a fost întrebat de cineva de ce nu se unește cu Luther. El a răspuns: Aștept să văd ce fel de oameni produce Luther prin învăţătura lui. Dacă îmi place ce fel de oameni produce, mă alătur lor!” Mai târziu a constatat că nu-i place ce fel de oameni a produs învăţătura lui Luther şi a preferat să rămână în afară.
Ce fel de oameni produc credințele noastre?
Vă chem la o nouă competiție: Care dintre bisericile noastre produc oameni realmente buni şi oameni cinstiți şi curați şi cu care să-ţi fie drag să trăiești? De ce să ne luptăm pentru garduri? Să producem oameni care seamănă cu Dumnezeu.
Iosif Țon
PS. Dacă vreți să citiți lucrul acesta în Scriptură, citiți Efeseni 4:17 până la capăt şi continuați în 5:1-9 (sau, dacă nu obosiți, citiți şi acest capitol până la capăt). Esenţa este în 4:23-25, în 4:30-31 şi în 5:1-2 şi 8-9).
