Oare suntem sinceri sau mințim când spunem “Eu zic Domnului: „Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!”” – Psalmul 16:2 ?
In ziua de azi fugim de creștinismul prosperității dar îmbrățișăm de cele mai multe ori minciuna creștinismului de tip simte-te bine frate, soră! Vedem suferința ca pe ceva greșit, ca o dovada a faptului ca suferindul e un păcătos. Ajungem mai degrabă budiști decât sa trăim creștinismul. Mindfulnessul budist, din păcate practicat de creștini întărește minciuna pe care o trăim. Mi-am răcit gura repetând unor creștini, chiar lideri spirituali că suferința fraților nu e neapărat un indicator al păcatului. Și creștinii pot suferi. Sora cu boli tiroidiene care e deprimată si anxioasa nu e automat o creștină ratată. Toti pacienții mei suferă intr-un fel sau altul. Alții suferă fără să fie pacienți. Mulți nu înțeleg ce spune Pavel corintenilor în “În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.” 2 Corinteni 7:10. Întristarea lumii izvorăște din principii egoiste lumești: îngrijorare pentru lucruri materiale care merge mână-n mână cu dezamăgirea neîmpliniri poftelor lumești si care conduce la depresie și chiar suicid. Vezi exemplele lui Ahitofel și Iuda.
Așadar, cred că durerea și suferința sunt de cele mai multe ori unelte care ajuta la îndreptarea omului către nevoia de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Durerile vieții ne fac să reflectăm în adâncul inimii noastre și așa vedem că defapt suntem un buric al pământului unde totul se învârte în jurul nostru; realizăm că iubirea de sine a șters dragostea față de aproapele nostru; ne compătimim cu milă față de propria persoană aruncând vina pe alții care ne-au dezamăgit. Credem că Domnul ne ignoră, sau chiar ne-a uitat și atunci credem că dreptatea e defapt de partea noastră. Calea firii pământești e așadar simplă si spune așa: “mi se întâmpla ceva rău- mă doare ceva, sufăr! Sunt nefericit/ă! Vreau să mă simt bine! Cer ajutorul Domnului. Sunt hotărât/ă să mă simt bine. Fac orice ca să mi se împlinească dorințele, gândurile, visele!” Firea, eul nostru e modul nostru de gândire, forța care ne împinge să facem totul în viață prin prisma a ceea ce simțim. Este o minciună. E calea spre veșnica nefericire. Calea Duhului zice în fix același context cu totul altceva: “mi se întâmplă ceva rău,- sufăr și sunt nefericit/ă dar mă încred în Domnul pentru că plăcerea Lui e superioară plăcerii mele. Plăcerea Lui o include și pe a mea. Cred asta cu tărie și astfel chiar mă abandonez în mâna Lui. Duc o viață responsabilă. E mai important să-L fac pe Dumnezeu să se simtă bine. Aceasta e peste dorința de-a face lucrurile în așa fel încât să mă simt eu bine. Cândva voi descoperi bucuria, la un timp și într-un mod care doar Dumnezeu le știe! Glorie ție Doamne!”
Sparge gândurile firii pământești care îți spun că Domnul te-a creat să fii NONSTOP fericit. Defapt constați că nu e așa și atunci cel mai important lucru în viața ta va fi să reușești într-un fel sau altul ca să te poți simți fericit. Paradoxal, binecuvântările îți pot întări această gândire. Singurul mod de a sparge acest raționament lumesc e încercarea, durerea, suferința. In suferință avem șansa să renunțam la mândria noastră care L-a scos pe Dumnezeu afară din viața noastră. Atunci avem oportunitatea de-a intra în prezenta Lui având cea mai mare dorință să-L glorificăm. Atunci poți zice cu adevărat ca psalmistul: Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!”
Și nu uita că în fața oricărei probleme a vieții, a bolii, a necazului, a suferinței ești majoritar atâta timp cât îl ai pe Dumnezeu! Alege singura cale: Cristos! El nu dezamăgește precum oamenii. Domnul să vă binecuvânteze!
