Cei mai frumoși oameni sunt cei care Îl laudă pe Dumnezeu. Ei și-au dat seama că scopul în viață nu e să pierzi timpul în distracții și glume. Sufletul are o destinație eternă.
Pentru trup facem de toate. Îl cosmetizăm, îl dăm cu creme, îl ducem la sală, îi dăm pizza, îi bucurăm privirile dar se pune întrebarea ce facem cu sufletul? Unii oameni confundă sufletul cu trupul. Nu-ți poți desfăta sufletul cu lucrurile lumești așa cum nu poți umple eternitatea cu lucrurile care trec.
Un suflet mare este deasupra jignirii, nedreptății și batjocurii spunea Jean de la Bruyere. Din acest motiv, oameni mari ai lui Dumnezeu precum apostolul Pavel dar și alții ca Traian Dorz sau Richard Wurmbrand au reușit să facă adevărate opere de artă în închisori și nu numai.
Și pe ei i-a durut, și ei s-au simțit nedreptățiți, și de ei și-au bătut alții joc, totuși au avut încredere în Dumnezeu că are ceva mai bun. Ceva mai bun nu aici, ci dincolo. Ei n-au avut nevoie să vadă lucrurile frumoase din jur, peisaje ale naturii fantastice, lucruri speciale sau deosebite ca să fie deplin încredințați în harul lui Dumnezeu.
Când punem prea mult preț pe viața de aici riscăm să o pierdem. Să te menții senin în cele mai crunte momente din viață este probabil victoria supremă. Fără ajutorul lui Dumnezeu nu o să putem niciodată.
Dar Hristos a biruit ca și noi să fim biruitori. Nicolae Iorga zicea că după furtunile sufletului, ca și după cele ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte.
Nici nu-ți dai seama ce transformare poate face Hristos în tine, ce flori poate face să crească. Ale sufletului.
