Căsătoria este o poruncă a lui Dumnezeu, o nevoie a omului şi o soluţie divină pentru fericirea cuplului. Nevoile omului, fiind atât de diverse şi complexe, sunt împlinite în mod deplin doar în viaţa de familie. Priorităţile în viaţa unui om demonstrează categoric ce iubeşte el cel mai mult. Formula familiei este propusă de Dumnezeu ca fiind parteneriatul ideal, ca fiind echipa cea mai puternică, unitatea cea mai rezistentă, relaţia cea mai fidelă.
Pentru că existenţa umană oferă alternative dăunătoare, formula divină este condiţionată de valori şi priorităţi obligatorii:
1. Cerul este prima casă. Dumnezeu nu garantează fericirea într-o familie în care unul sau ambii parteneri nu ascultă de El. Formula divină de familie presupune un bărbat şi o femeie uniţi în iubire reciprocă şi necondiţionată, subordonându-se lui Dumnezeu şi ascultând de poruncile Lui. Reacţia soţilor la presiunile şi adversităţile vieţii va fi în funcţie de relaţia spirituală cu Dumnezeu. Omul este influenţat în viaţă ori de Dumnezeu ori de Diavolul. Intenţiile bune ale omului nu sunt suficiente, pentru că puterea de înfăptuire vine doar de la Dumnezeu, printr-o relaţie spirituală personală cu El. Când relaţia spirituală personală a partenerilor cu Dumnezeu este slabă, fericirea în familie este expusă riscului neînţelegerii şi infidelităţii.
2. Familia este a doua casă. Partenerii nu pot avea în viaţa de familie mai multe resurse decât primesc din relaţia spirituală cu Dumnezeu. După relaţia spirituală personală cu Dumnezeu, înainte de orice altceva, fiecare partener trebuie să-şi asume responsabilităţile relaţiei de soţ şi soţie. Viaţa de familie are prioritate în faţa oricărei alte pasiuni, afaceri, relaţii… Familia este lucrul cel mai important pentru o persoană, după relaţia spirituală cu Dumnezeu. Familia este locul unde soţul îşi iubeşte soţia şi soţia îşi respectă bărbatul. Totul trebuie făcut din iubire şi cu sacrificiu, pentru că fericirea familiei este în mâna soţilor, fiecare partener având în vedere binele şi fericirea celuilalt. Biblia ne învaţă faptul că persoana care se teme de Dumnezeu va avea ruşine de oameni. Aceasta înseamnă că partenerii care Îl respectă pe Dumnezeu se vor respecta unul pe celălalt, iar credincioşia şi fidelitatea cu care trăiesc fiecare dintre ei înaintea Creatorului va fi modul lor de viaţă unul cu celălalt.
3. Biserica este a treia casă. Oamenii care prin convertire intră într-o relaţie spirituală personală cu Dumnezeu sunt soţi ideali şi membri credincioşi ai unei biserici. Calitatea de soţ şi de membru într-o biserică este dată de relaţia spirituală cu Dumnezeu. El este sursa resurselor soţului/soţiei în familie şi a credinciosului în biserică. Natura umană este pervertită de păcat şi predispusă spre păcat, de aceea soluţia eliberării din robia păcatului este relaţia spirituală cu Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţă. Naşterea din nou este rezultatul pocăinţei şi credinţei şi presupune schimbarea naturii umane într-una dumnezeiască, unde priorităţile şi valorile omului se îndumnezeiesc. Partenerul care Îl cunoaşte în mod personal pe Dumnezeu, va fi motivat de această relaţie spirituală să se comporte într-un anumit fel în familie şi în biserică.
Altfel, chinuit şi condus de firea pământească, va acţiona fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine faţă de oameni. Calitatea vieţii de familie şi a vieţii de biserică va fi marcată în mod decisiv de autenticitatea naşterii din nou, care este consecinţa pocăinţei şi credinţei personale. Cine este un credincios real şi puternic în relaţia spirituală personală cu Dumnezeu, va fi un soţ bun şi un membru de treabă în biserică.