Este bine cunoscut faptul că regele David a căzut într-un păcat grav, săvârșind adulter și acoperind păcatul cu crimă. Mai mult, știm că David a fost plin de Duhul Sfânt, așa că el trebuie să se fi simțit foarte mizerabil.
Profetul Natan l-a confruntat, zicând, „Ai adus ocară asupra numelui lui Dumnezeu.” David a ajuns la capătul puterilor ducând povara păcatelor groaznice pe care le-a săvârșit și a mărturisit și s-a pocăit imediat. Chiar în timpul plânsului său, Natan l-a asigurat: „Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri” (2 Samuel 12:13).
Totuși, pentru David nu a fost destul să audă această asigurare. Vedeți voi, un lucru este să fii iertat și cu totul alt lucru este să fii liber și cu conștiința împăcată înaintea Domnului. David a știut că iertarea era partea ușoară. Acum dorea să pună lucrurile în ordine cu Domnul, să fie în stare să primească înapoi bucuria Lui. Așa că a strigat, „Nu mă lepăda de la fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt”
Psalmul 51 a fost scris când David și-a amintit natura îndurătoare și plină de răbdare a Domnului. În versetul de deschidere el apelează la iertarea tandră a lui Dumnezeu: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele!” (Psalmul 51:1).
David știa exact ce trebuia să facă. El a strigat! „Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmul 34:6).
„Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană și urechile Lui iau aminte la strigătele lor….când strigă cei fără prihană, Domnul aude, și-i scapă din toate necazurile lor” (Psalmul 34:15 și 17).
Drag sfânt, victoria în fiecare bătălie înseamnă a învăța să deții această încredere: Nu contează cât de greu ai căzut, tu slujești un Domn care este gata să ierte. Într-adevăr, El abia așteaptă să te vindece. El are mai multă îndurare față de tine decât vei avea tu nevoie vreodată.
