Oamenii spun că scriu cu durere și despre durere. Unii zic că sunt prea prinsă acolo iar alții tac. Dar am să îți zic astăzi ceva, ceva ce unii oameni uită. Durerea atinge inimi, pentru că inimile se nasc din durere.
Poate nu știai, poate nu ai vrut să observi asta niciodată dar orice om duce în spate o poveste. Prea puține povești sunt fără cicatrici, fără inimi ciobite, fără suflete zdrențuite. Știi de ce? Pentru că esența omului e sufletul. Și știi de ce sufletul suferă? Pentru că iubește.
Ieri m-am uitat la Cenușăreasa. M-a întrebat cineva: dacă ar trebui să o descrii pe Cenușăreasă într-un singur cuvânt ce ai alege?
Răspunsul a fost simplu: dragoste.
Ea era ca o slujnică. În fiecare zi avea de făcut câte ceva, dar o făcea cu bucurie, cu bunătate, cu pace. Emana frumusețe. Și suferea în inima ei.
Asta nu înțelegem noi. Că de la suferință pornește totul, pentru că dragostea adevărată nu poate face rău, așa că uneori se sacrifică. La fel cum Dumnezeu și-a trimis Fiul la moarte pentru noi.
Tu vrei acum, tu vrei să ți se facă pe plac, dar te-ai gândit vreodată cu ce cost? Pentru ce preț?
Da, scriu despre durere. Pentru că fiecare om are o poveste scrisă cu durere. Pentru că durerea e atât de prezentă în viața noastră de zi cu zi încât ne macină sufletele.
Prea puține povești sunt fără cicatrici și nu suntem noi în măsură să cunoașteam poveștile fiecărui om, dar Dumnezeu poate. El ascultă poveștile cu cicatrici, El vindecă rănile și are leac pentru durere.
Dacă ești astăzi împovărat, dacă nu ai pace, dacă ai inima ciobită și sufletul zdrențuit nu ezita să îl contactezi. Nici măcar nu trebuie să îl suni, îi poți vorbi direct, oriunde, e chiar lângă tine.
Și încă ceva… tu știi ce capodobere face Dumnezeu din inimi zdrobite?
