Creștinismul este în impas. După două milenii, religia care a schimbat fața pământului își regăsește cu dificultăți cadența și forța. Impactul asupra lumii civilizate este tot mai scăzut, iar plecările masive din biserici sunt consecința firească a acestei stări de fapt.
Cândva, în timpuri tulburi, creștinismul era în creștere. Acum, sub efectul libertăților nelimitate, cunoaște un recul pe care nu l-a mai experimentat în îndelungata sa istorie. Secularizarea i-a dat lovituri repetate, însă nu aceasta este singura cauză a crizei actuale. Problemele de ordin intern au jucat un rol determinant în crearea unei stări de neîncredere față de instituția bisericii. Drept urmare, formalismul (acolo unde creștinismul supraviețuiește) sau hemoragia (acolo unde acesta suferă pierderi imense) au devenit emblemele unei religii căreia, cu ani în urmă, Voltaire îi anticipa deja decesul. Să fi avut filosoful francez dreptate?
Religia, o preocupare secundară
Privind la sondaje, motivele de optimism sunt tot mai puține. O analiză recentă asupra creștinismului american are chiar un efect șocant, susține CBN News. Este vorba de o plecare din biserici a nu mai puțin de 7,5 milioane de americani, începând cu anul 2012.
Pentru ultimul deceniu, General Social Survey a demonstrat o scădere constantă a numărului de americani care au preocupări religioase. Aproape 1 din 4 americani afirmă deschis că nu are nicio preferință religioasă. Acest lucru înseamnă o creștere de aproape 20%, comparativ cu anii 1990, când procentul de americani cu tendințe nereligioase putea să fie redat doar printr-o singură cifră.
Totuși, conexiunile religioase manifestate în mediul privat arată ceva mai bine. Doar 17% dintre americani spun că nu se roagă, în condițiile în care 35% afirmă că nu participă la serviciul de închinare, iar 23% își revendică neafilierea religioasă. Se pare că, în ciuda orientării religioase sau a indiferenței manifestate, cea mai mare parte a americanilor continuă să creadă în puterea rugăciunii.
Alte studii însă arată că și cei care se roagă au probleme în înțelegerea naturii reale a rugăciunii. Mai degrabă aceasta este un fel de superstiție amestecată cu religia, ambele presărate peste un pic de egocentrism. Lipsește, cel mai adesea, relația personală cu Divinitatea.
Noua față a Americii
Studiul de față nu face decât să continue cercetările anterioare și să demonstreze trendul descendent al fenomenului religios american. Problema s-a complicat în anul 2014 comparativ cu anul anterior. Deja în 2013 situația era gravă, fapt descris într-o manieră mai mult decât sugestivă de jurnaliștii de la RNS: „Importanța religiei în viața oamenilor? Scăzută. Prezența la Biserică? Scăzută. Oamenii care afirmă că nu au nicio religie? Rată crescută. Rezultatul: 2013 a înregistrat cel mai scăzut nivel de religiozitate de când facem aceste măsurători“.
Mai precis, spun aceeași jurnaliști, dacă perioada anilor 1950 ar putea fi numită „Marea Trezire“, începutul mileniului al treilea poate fi etichetat ca „Marele Declin“. „The Great Awakening“ este, de fapt, o denumire generică pentru o suită de revitalizări religioase pe care mediul american le-a cunoscut în istoria lui. Prima a avut loc în secolul al XVIII-lea și i-a avut ca principali artizani pe renumiții Jonathan Edwards sau George Whitefield.
Au urmat apoi alte treziri religioase succesive. După al Doilea Război Mondial a fost înregistrată o explozie a mișcărilor charismatice care au acționat în contrapondere cu ramurile principale ale confesiunilor protestante. Astfel, anii 1950 au fost marcați de o creștere rapidă a fenomenului neoprotestant, pe fondul unor lupte teologice intense. Creștinismul american s-a întărit, devenind solid și din punct de vedere politic. În momentul actual SUA s-a schimbat la față, dar nu în bine.
Există vreo soluție?
Deși datele statistice sunt alarmante (nu doar pentru mediul american), speranțele redresării vin tocmai din aceste cifre. Impasul prin care trece creștinismul în momentul de față poate fi chiar sursa recuperării sale. Criza poate constitui o mare oportunitate, dacă înțelegem bine semnalmentele.
Bisericile nu ar trebui să rămână imobile în fața hemoragiilor cu care se confruntă. Edward Norman, expert în istoria religiei, susţine că nu ar trebui să confundăm declinul religiei organizate datorită impactului ideilor seculare cu o perioadă de declin religios, ci mai degrabă cu una de transformare a percepțiilor religioase ale oamenilor. Poate că aceștia sunt mai puțin loiali instituțiilor religioase, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt mai puţin religioşi.
Analizate din această perspectivă, plecările din biserică conțin în ele însele germenii recuperării. Grace Davie, sociolog al religiilor, susţine acelaşi lucru în analiza cu privire la secularizarea în Europa, sugerând că am putea să ne întrebăm dacă nu cumva europenii nu sunt mai puţin religioşi, ci, mai dergabă, sunt religioşi într-un mod diferit.
Dacă bisericile și-au pierdut relevanța și capacitatea de a oferi răspunsuri profunde la probleme actuale, poate că a sosit momentul unor strategii de schimbare nu doar a oamenilor, ci și a bisericilor. Reacția defensivă a celor din urmă (o variantă prea des adoptată) ar trebui să facă loc uneia de autoevaluare și de repoziționare. Iar în această privință, nu o pierdere de identitate este soluția, ci o întoarcere la origini, adică chiar la ceea ce imprimase odată forță creștinismului.
La aceasta face referire Corne Bekker, profesor la Regent University, care, intervievat de CBN, nu întrevede decât o singură soluție: „Avem nevoie să readucem Biblia în centrul a tot ceea ce facem“. Iar aceasta nu pentru a introduce un nou obicei expus formalismului, ci pentru ca „Biserica să devină un loc de speranță“.
