Este minunată pacea pe care a avut-o Iisus și pe care ne-a promis-o, mie și ție, nouă celor ce credem în El. Iisus a avut mereu pace, totuși parcă nicăieri nu e arătată într-un mod mai deosebit decât atunci când El potolește furtuna.
Poți să îți imaginezi că ești pe mare, într-o corabie și se stârnește o furtună. Vântul începe să bată cu putere, valuri vin de peste tot în corabie, aceasta aproape că se umple cu apă. Îți poți imagina tot acel haos?
Vuietul făcut de vânt, zgomotul scos de apă, legănarea, apă peste tot. Te cuprinde panica. Nici nu mai poți auzi bine. Iar în tot acest haos, Domnul Iisus doarme.
Poți să ți-i imaginezi pe ucenici cum se panichează, cum frica pune stăpânire pe ei? Îl trezesc pe Iisus și îl intreabă: “Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” (Marcu 4:37-40) Știi și tu ce se întâmplă mai departe, Iisus potolește furtuna.
Dă-mi voi să te întreb, ai cunoscut tu o astfel de pace? Când în jurul tău e haos, când lumea întreagă se sfarmă, când oamenii de lângă tine încep să se teamă, ai tu pace?
Iisus a avut o astfel de pace. O pace care rezistă până și în cel mai mare haos. Ce lucru minunat! Dar și mai minunat decât atât este faptul că Iisus ne-a promis că ne va da și nouă acea pace.
El vine și ne spune: “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27) Ce promisiune minunată, nu-i așa?
Dragul meu cititor, împacă-te astăzi cu Dumnezeu și vei avea parte de pacea Lui. Apropie-te de Dumnezeu, caută să ai o relație cu El și vei găsi pacea.
Într-adevar este pacea care întrece orice pricepere si perceptie omeneasca. Mi-a oferit-o exact atunci când aveam mai mare nevoie de ea, în împrejurari incerte într-o zi ciudata când alându-ma în Duhul priveam admirativ spre cerul ce se acoperea de nori din ce în ce mai desi si închisi la culoare prevestind (dupa parerea mea) o apropiata furtuna, însa m-am înselat.
Eram într-o cladire noua, un bloc la care nu se pusesera geamurile, iar din nori parca începea sa picure cu picaturi de mici petale de flori de un akb-roz asemanatoare cu fkirile de mar.
Cum stateam cu mâinile întinse scoase prin deschizatura spatiului ferestrei, petalele îmi atingeau si mângâiau mâinole, si deveneau din ce în ce mai mari devenind buchete-bulgari enormi si desi de flori de care ma minunam si ma întrebam ce se întâmpla.
La un moment dat,, în norii de pe bolta cereasca s-a facut o bresa în care a aparut ceva ca o parte a unei navete spatiale. O usa glisanta s-a deschis si doua fapturi humanoide învesmântate în alb, au iesit una s-a pozitionat în dreapta si cealalta în stânga usii deschise.
Priveam si ma minunam de privelistea inimaginabila, când pe usa în zbor a iesit o persoana îmbracata din talpi pâna la cap într-o armura metalica stralucitoare care (asemeni cu scenele din filmele sf ) s-a îndreptat spre mine în picaj iar odata ajuns la nivelul unde stateam eu cu mâinile întinse spre cer,, mi-a prins mâna dreapta, mi-a adresat doar cuvântul PACE si s-a ridicat din nou în zbor spre acea naveta spatiala si s-au facut nevazuti printre norii de pe cer. N-am sa uit niciodata acest vis superb, fantastic, iar de atunci înteleg valoarea absoluta a PACII care o primesti de la EL, o pace si liniste vesnica, atemporala pe care nimeni si nimic din aceasta lume nu ti-o poate lua.
Fii binecuvântat Suflet drag !