Învierea din morţi este un miracol şi nu are nicio explicaţie logică. Este naturală naşterea, creşterea, îmbolnăvirea şi moartea, însă învierea este supranaturală. În centrul creştinismului stă, ca un simbol al atotputerniciei Divinităţii, învierea inexplicabilă a Mântuitorului Isus Cristos. El este unic, El a înviat, moartea nu L-a putut ţine. El S-a născut în mod miraculos, venind în lume dintr-o existenţă anterioară şi veşnică; El a înviat în mod miraculos, S-a înălţat la cer în mod miraculos şi va reveni în mod miraculos. Viaţa şi activitatea Sa mesianică este plină de miracole. Cea mai mare problemă a omenirii, moartea, a fost rezolvată de soluţia lui Dumnezeu, prin Cristos: învierea.
La moartea adusă de om, din cauza păcatului, Dumnezeu a oferit învierea, datorită lui Cristos. Moartea nu mai este o problemă, este doar un eveniment, doar o experienţă, o trecere înspre viaţa veşnică. Moartea nu i-a speriat pe apostolii Domnului, pentru că prin moarte ei au intrat în viaţa veşnică. Aşa se explică fenomenul inexplicabil al morţii martirilor din istoria creştină. Ei mureau bucuroşi, liniştiţi, pentru că, de fapt, ei se mutau la Dumnezeu. Ei schimbau temporarul cu eternul, finitul cu infinitul, putrezirea cu neputrezirea, neputinţa cu puterea, pământul cu slava, lacrimile cu bucuria. De aceea Biblia face această afirmaţie nefirească: “Ferice de morţii care mor în Domnul” (Apoc. 14:13).
Aşa explică Biblia fenomenul morţii. Pentru creştinii născuţi din nou viaţa umană nu e singura viaţă, ci doar pregătirea temporară pentru adevărata viaţă, cea veşnică. Credinţa în Dumnezeu nu e doar pentru viaţa aceasta. Dimpotrivă, Apostolul Pavel spune: “Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Cor. 15:19)
Învierea lui Cristos este cea mai puternică dovadă pentru viitoarea noastră înviere. Puterea lui Dumnezeu care L-a înviat pe El ne va învia şi pe noi. Învierea Sa e dovada faptului că învierea este posibilă. Când sărbătorim Învierea, proclamăm puterea și Împărăţia lui Dumnezeu, proclămăm suveranitatea şi domnia Sa. Prin înviere trecem dincolo de moarte, prin înviere vinovăţia păcatului rămâne în urmă, prin înviere păşim în veşnicie. Acesta este darul lui Dumnezeu prin Cristos! De fapt, noi ne-am născut cu certificatul de condamnare în mână, din cauza păcatului adamic sub incidenţa căruia am intrat în lume, la naştere. Păcatul în care am trăit cerea pedeapsa, pedeapsa pe care o aplică dreptatea şi adevărul. Nu era nici o scăpare. Atunci S-a întrupat Cristos, asumându-Și vinovăţia tuturor oamenilor, în faţa dreptăţii lui Dumnezeu.
În dreptatea Sa, Dumnezeu I-a imputat lui Cristos toate păcatele pe care Și le-a asumat de la cei aproximativ o sută zece miliarde de oameni, care au călcat vreodată în praful blestemat al Planetei Pământ. Cu toate certificatele de condamnare în mânile străpunse de cuie, Cristos a murit moartea tuturor. Înainte să-Și dea Duhul, agăţat pe crucea pedepsei pentru păcatele noastre, a strigat: “Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34) Cristos a murit pentru noi. Păcatele noastre nu mai există. Cristos a înviat din moarte. Asemenea Lui, vom învia şi noi. El a murit pentru păcat, noi trebuie să murim faţă de păcat. Din nefericire, mulţi oameni rămân morţi în păcat. Învierea nu este posibilă în prezenţa păcatului, doar pedeapsa veşnică din iad.
Astăzi sărbătorim învierea lui Cristos, care prefigurează viitoarea noastră înviere. Învierea Lui este exemplul viitoarei noastre învieri.
Cristos a înviat!
