„Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Isus?… Ei au răspuns: pe Baraba” (Mt 27,17.21). Cine era Baraba? Matei zice că era un „vinovat vestit” (27,16), Marcu spune că Baraba a fost „închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere” (15,7), Luca întăreşte spusele celor doi: Baraba era „ aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor” (23,19) iar Ioan, scurt şi cuprinzător, conchide: „Baraba era tâlhar” (18,40). În textul original grec, Ioan foloseşte termenul „lestes” în caracterizarea lui Baraba. În contextul politico-social al Palestinei de acum 2000 de ani, „lestes” însemna şi răzvrătit, nu doar tâlhar. În contextul actual, Baraba ar fi caracterizat ca un luptător de gherilă. Rezumând cele spuse până acum, un lucru este clar: Baraba a participat la o răscoală, a ucis soldaţi romani şi se bucura de o foarte mare popularitate în rândul iudeilor.
Cum numele persoanelor întâlnite în Sfânta Scriptură au un sens foarte adânc, aflăm şi mai multe despre Baraba analizând sensul, etimologia acestui nume. Baraba provine din expresia aramaică „bar Abbas” care înseamnă „fiul tatălui” deci, implicit şi fiul lui Dumnezeu. Este un nume tipic mesianic. Ştim de exemplu despre conducătorul ultimei mari răscoale a iudeilor (din anul135 d. Cr.) că s-a numit Barkohba, adică „fiul stelelor.” Chiar Isus folosea un titlu mesianic asemănător: bar Enaş, adică Fiul Omului. Conform numelui său, Baraba era de fapt conducătorul răscoalei. De aceea spune Matei, că era foarte vestit. Pe atunci conducătorul unei răscoale era privit ca un Mesia, ca un eliberator, care aduce pace şi bunăstare poporului. Baraba era deci o figură mesianică. Câteva manuscrise vechi ale evangheliilor citate de Origen (sec. 3) îl numesc pe Baraba „Isus Baraba.” Ce coincidenţă! În faţa lui Pilat, mulţimea avea de ales între două figuri mesianice, între două mesii: primul, Baraba, un luptător pentru drepturi, pentru libertate şi bunăstare, care vrea şi promite o ţară liberă, fără cuceritori şi robi. Al doilea mesia, e unul mistic, mai greu de înţeles şi de urmat, care afirmă clar: „cel ce vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc 8,34).
De 2000 de ani, zilnic, omenirea se află în faţa aceleiaşi alternative. Pe care dintre cei doi să-l aleagă? Pe Fiul Tatălui sau pe Fiul Omului? Diavolul nu este atât de nesăbuit să se arate în toată urâţenia lui. Nu ar atrage pe nimeni, arătându-se hidos, cu coarne, copite, cap de ţap şi cu furcă în mână. Ca să-şi câştige adepţi, promite raţionalul, libertatea, bunăstarea, viitorul strălucit, frumos, lipsit de griji şi impedimente. Stoloiov zicea că dacă Anticristul ar scrie o carte, cel mai probabil i-ar da următorul titlu: Drumul cel mai simplu spre fericire, pace şi bunăstare.
Atât de frumoasă este parabola despre casa construită pe stâncă: „De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte va fi asemenea bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, va fi asemenea bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare” (Mt 7,24-27).
Adevărul e că mult mai uşoară e clădirea unei case pe nisip: nu trebuie săpată fundaţia în stâncă, nu trebuie cărate materialele la cine ştie ce înălţime… pe când a construi pe stâncă e mult mai dificil. Mai ales că nimeni nu e obligat să construiască pe stâncă. E o alternativă. Deci, nimeni nu e obligat să-şi întemeieze căsnicia pe Cristos, să-şi planifice familia în conformitate cu legile Bisericii, să fie fidel, să fie onest, să-şi educe în spirit creştin copiii, să aducă sacrificii, să ierte, să se roage, să facă o spovadă bună, să fie creştin activ, misionar… şi, să fim sinceri, mult mai uşor şi mai comod e opusul celor enumerate mai sus. Suntem puşi, deci, şi azi în faţa aeleiaşi dileme: pe cine îl alegem? Pe Baraba sau pe Isus? Baraba, chiar dacă a fost eliberat, a murit fără să-şi vadă visul împlinit. La fel cei care au cerut eliberarea lui, au rămas robi, ba mai mult, au comis una dintre cele mai mari tragedii ale omenirii. „Casa” lor construită pe nisip a ajuns o ruină, la fel cum va ajunge casa tuturor acelora care construiesc pe nisip. În schimb cei care l-au ales pe Isus trăiesc şi sunt sărbătoriţi şi astăzi, pentru că însuşi Isus trăieşte. Chiar dacă a fost trimis la moarte, a înviat.
Deci, liberi şi nesiliţi de nimeni, pe cine îl alegeţi?
