Este semnificativ faptul că Isus vorbeşte mult despre iertarea greşelilor. Prima dată o face în predica de pe munte, unde îi învaţă pe ucenici rugăciunea „Tatăl nostru”. El ne spune să ne rugăm „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, aşa cum iertăm noi celor ce ne greşesc nouă”. După ce redă tot conţinutul rugăciunii, Isus ne avertizează: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:12, 14-15).
Textul acesta este de o importanţă majoră, deoarece Isus ne învaţă, de fapt, să ne rugăm aşa: Doamne Dumnezeule, iartă-mi greşelile mele în măsura în care iert eu greşelile celor care îmi greşesc mie.
Vom înţelege ce face Domnul Isus aici numai dacă ne uităm şi la celelalte învăţături ale lui Isus despre iertare. În Matei 18, El ne spune că atunci când ne greşeşte un frate sau un aproape al nostru, să căutăm să rezolvăm problema între patru ochi. Dacă nu reuşim, să mai implicăm două persoane. Dacă nici astfel nu reuşim să rezolvăm litigiul, să implicăm Biserica şi verdictul acesteia să aibă autoritate de lege pentru noi.
Petru întreabă atunci de câte ori să ierte pe fratele său, „Până la şapte ori?” Răspunsul lui Isus trebuie luat ca o hiperbolă: „Eu nu-ţi zic de şapte ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte.” Apoi, Isus, continuă spunându-i o întâmplare.
Un rege a împrumutat unui funcţionar al său o sumă enormă, echivalentă astăzi cu un milion de euro. Se vede că funcţionarul a falimentat în afacerea în care a investit acei bani şi, conform legii din acea vreme, regele urma să-l vândă şi pe el şi familia lui ca sclavi. La rugămintea disperată a funcţionarului, regele i-a iertat toată datoria. După ieşirea de la audienţa în care a primit această extraordinară manifestare de bunătate, funcţionarul a întâlnit pe coridor un coleg de birou care îi datora cinci sute de euro. Funcţionarul l-a prins de gât şi i-a spus: Plăteşte-mi datoria! Fiindcă acesta nu avea cu ce plăti, funcţionarul l-a aruncat în închisoarea pentru datornici.
Ceilalţi colegi, care au fost martori la iertarea pe care i-a acordat-o regele, văzând actul lui meschin, s-au dus şi au raportat regelui. Acesta l-a chemat înapoi şi i-a spus indignat, cu alte cuvinte: „Gestul meu de bunătate generoasă trebuia să te oblige la bunătate similară. Fiind că ai refuzat să fii bun, eu îţi anulez iertarea.” Acum citez exact concluzia lui Isus: „Tot aşa va face Tatăl Meu ceresc dacă nu-l iertaţi din toată inima pe fratele vostru” (Matei 18:21-35).
Să explicăm acum întregul fenomen. Iertarea de păcate a tuturor oamenilor este actul prin care bunătatea lui Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor prin moartea Fiului Său (Isaia 53: 4-6; Ioan 3:16; 2 Corinteni 5:19) în locul tuturor păcătoşilor. Dar, pe Dumnezeu nu-L interesa doar să aibă o justificare juridică să ne ierte păcatele ca să ne poată duce în cer. Scopul general şi total al Lui Dumnezeu este să populeze pământul cu oameni buni aşa cum El este bun. Apostolul Pavel scrie: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă” (adică la transformare)? În continuare parafrazez: Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea transformarea, lui Dumnezeu nu-i mai rămâne altceva de făcut decât judecata şi pedeapsa! (Romani 2:4-6).
Iartarea greşelilor (păcatelor) noastre este cel mai de seamă act de bunătate al lui Dumnezeu (şi mai costisitor!). Dumnezeu vrea să te facă să vezi bunătatea Lui în fenomenul iertării greşelilor tale şi să te ţină cu gândul la necesitatea iertării, cu scopul declarat că El vrea să te transforme din om intolerant şi rău, în om bun, generos şi iertător al greșelilor tuturor celor ce-ţi greșesc ție.
Când toţi vom accepta să urmăm pilda (modelul, exemplul) lui Dumnezeu (Efeseni 5:1), când noi nu ne vom mai certa şi răzbuna pentru greșelile celor din jurul nostru, vom obține o societate ideală. Acesta este scopul pe care îl urmărește Dumnezeu în actuala istorie.
