Când vorbesc despre tine, cuvintele mi se lovesc de colțurile metaforelor uzate și revin apoi în oala de lut a imprecațiilor.
Mă chinuie obsesia emigrării ratate și de aceea te iubesc disperat, ca paraliticul scaunul cu rotile.
Ești țara mea, coșmarul și visul meu, eu paralel cu tine, statul paralel cu toți. O apă și-un pământ, geografie cât cuprinde, biserici cu turle înalte, străpungând norii, ca săgețile dacilor în căutarea ploii.
Nu ai un destin mesianic, ai doar un tupeu pe care nu-l arăți la Bruxelles, ci pe malul Dâmboviței.
Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar sigur pensii nu. De aceea, pentru că mi-ești datoare, să taci din gură când vorbești cu mine.
La mulți ani ție, care nu ai prezent. La trecutu-ți mare, mare viitor. Cu promisiunea asta nu mă mai interesează prețul gazului. Aștept să vină Ștefan Hrușcă să înceapă colindele și lerul, dar până atunci, la mulți ani, România, oriunde te-ai afla!
