Gândiți-vă, ce fel de oameni am fi noi dacă ne-am însuși acest fel de bunătate?
Dumnezeu S-a revelat pe Sine lui Moise la Sinai, în următoarele împrejurări. Dumnezeu i-a dictat lui Moise textul legământului, în care era prevăzut că trădarea lui Dumnezeu, prin închinare la idoli, se pedepseşte cu moartea. Îndată după încheierea acestui legământ, Moise este chemat din nou pe munte, unde stă 40 de zile. Când se întoarce în tabără, acolo îi găseşte pe israeliţi dansând în jurul unui viţel de aur şi zicând că acesta i-a scos din robia Egiptului.
Era un caz clar de trădare a lui Dumnezeu prin închinare la un idol. Prin urmare, Dumnezeu decide să-i nimicească. Moise se opune şi-I cere lui Dumnezeu să cruţe poporul. Dumnezeu Se lasă înduplecat şi îi spune lui Moise să conducă poporul mai departe spre Canaan.
Acum, pentru Moise apare o nouă problemă. Oare ce fel de Dumnezeu este acesta, care Îşi calcă cuvântul dat că va ucide poporul dacă va comite idolatrie? O fi El bun, dar mai este El „adevărat”? Şi Moise îi cere Lui Dumnezeu să-i arate „căile Lui”, adică să-i arate ce fel de caracter are El.
În acest context I se descrie Dumnezeu lui Moise în Exod 34:6-7, în ceea ce este cea mai importantă revelare de Sine a lui Dumnezeu în Vechiul Testament:
„Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr, care Îşi ţine bunătatea până în mii de generaţii de oameni, poartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul…”
Observaţi câteva modificări faţă de traducerea Cornilescu: În primul rând, în loc de „credincioşie”, în ebraică avem „adevăr”, în al doilea, în loc de „dragostea” în original este tot „bunătatea” şi în al treilea, în loc de „iartă”, în original este „poartă”, sau „poartă El”.
Cuvântul special din acest text este cuvântul ebraic hesed, care este tradus prin „bunătate”. În ebraică erau două cuvinte pentru bunătate; cuvântul tob, care era cuvântul obişnuit pentru bunătate, şi era cuvântul special folosit aici, hesed. Ce fel de bunătate exprimă cuvântul hesed? Lucrul acesta căutăm să-l aflăm în articolul de faţă.
Iată, aşadar, ce-i spunea Dumnezeu lui Moise în această revelaţie: Eu Mă îndur de acest popor şi nu-l nimicesc, fiindcă Eu sunt plin de bunătatea hesed! Dar, fiindcă Eu M-am legat prin legământ că voi nimici pe oricine mai practică idolatria, când Eu exercit bunătatea hesed, se poate deduce că Eu nu mai sunt adevărat! Iată cum rezolv Eu această problemă: Eu iau asupra mea fapta lor, pe care o numesc „fărădelege, răzvrătire şi păcat”; deci, o iau asupra mea şi o port Eu!
Declaraţia aceasta a lui Dumnezeu va rămâne neînţeleasă până când Dumnezeu îi revelează profetului Isaia cum El, printr-un personaj numit „Braţul Domnului” (adică unul care este o extensie în afară a lui Dumnezeu!), va purta păcatele omenirii şi le va ispăşi pe toate (vezi Isaia 53).
În felul acesta, Dumnezeu Îşi poate exercita bunătatea hesed şi totuşi va rămâne adevărat. Actul de îndepărtare a păcatelor poporului nu va mai putea fi considerat ca afectând caracterul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă!
Aşadar, ce fel de bunătate este aceasta? Este bunătate faţă de cineva care este vinovat, cineva care a comis fărădelege – fiindcă a călcat legea lui Dumnezeu -, a comis răzvrătire – fiindcă a acţionat împotriva autorităţii lui Dumnezeu -, şi a comis un mare păcat – spunând că viţelul de aur este dumnezeul care i-a scos din Egipt. Un act mai abject decât ceea ce au făcut israeliţii cu greu se poate concepe.
Moise ne-a dat un alt caz de asemenea acţiune total inumană şi descalificatoare: cei zece fii ai lui Iacov care îl iau pe fratele lor mai mic şi-l dau să fie dus în Egipt şi acolo să fie vândut pe piaţa de sclavi. Mai târziu, când Iosif ajunge prim ministru în Egipt şi este administrator al tuturor depozitelor de grâne din Egipt şi când acei zece ticăloşi de fraţi ai lui, vin să cumpere şi ei grâne, în loc să-i tortureze şi să-i omoare (avea toată puterea să o facă!), le dă dragostea lui, le dă de mâncare, le aduce familiile în Egipt şi-i aşează în cea mai mănoasă parte a acestei ţări bogate! Aceasta este bunătatea hesed!
Câteva secole mai târziu, prinţul Ionatan, fiul regelui Saul, se împrieteneşte cu David, adus de la oi, ca să fie muzicant la palat. Saul cade la bănuiala că David aspiră să devină el rege, şi plănuieşte să-l lichideze. El îi spune si fiului său, Ionatan despre planul acesta.
Ionatan îl cheamă în secret pe David şi-i spune ce plan are tatăl lui. Îi explică lui David că el crede că David va ajunge într-o zi rege, luându-i de fapt tronul. Dar Ionatan îi explică mai departe că el a învăţat despre „bunătatea lui Dumnezeu” (hesed) manifestată faţă de cineva care nu merită decât să fie zdrobit şi că el a decis să-l trateze pe David cu această bunătate: de aceea, îl ajută să fugă şi să-şi salveze viaţa. Dar Ionatan îşi exprimă o rugăminte: Când David va ajunge rege, să-l trateze pe el, sau pe copiii lui, cu această bunătate a lui Dumnezeu.
Aşa a ajuns David să înveţe despre bunătatea lui Dumnezeu hesed, şi mai târziu el a devenit cântăreţul acestei bunătăţi şi a căutat să-i înveţe pe oameni, prin cântările compuse de el, psalmii, să fie buni aşa cum Dumnezeu este bun.
Cum să traducem cuvântul hesed? Este vorba de o bunătate greu de pus în cuvinte. Cânt s-a tradus Biblia în limba engleză, din porunca regelui James, la 1611, traducătorii s-au luptat îndelung cu problema aceasta. În cele din urmă, ei au decis să traducă pe hesed printr-o combinaţie de două cuvinte: kindness, adică bunătate, şi loving, adică iubitoare: loving kindness, adică bunătate care este iubitoare.
Să medităm la această bunătate generoasă. Ce cuvânt ar putea-o reda în limba română? Cel mai apropiat cuvânt la care m-am putut gândi eu este mărinimie. Cine are o inimă mare, acela poate cuprinde în sine şi pe cei vrednici numai de răzbunare, de pedepsire, de penalizare.
Poate cineva să-mi sugereze o altă traducere?
Şi mai ales, gândiţi-vă, ce fel de oameni am fi noi dacă ne-am însuşi acest fel de bunătate?
