Una dintre lucrările cele mai necesare în Biserica de astăzi este cea a mângâierii – alinarea celorlalți în timpul lor de necaz și suferință. Mulți credincioși pur și simplu nu știu către cine să se îndrepte când sunt în suferinţă.
Apostolul Pavel a fost un rob al Domnului foarte evlavios toată umblarea lui pe pământ, totuși el a trecut prin suferințe atât de copleșitoare și puternice încât se simţea pe marginea prăpastiei. De fapt, uneori a fost atât de îndurerat, încât credea că moartea era la ușă. Totuși el s-a referit la Tatăl nostru ceresc ca fiind “Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri.” (2 Corinteni 1: 3) El a mai spus în același capitol: “În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. ” (1: 8)
Referindu-se la Dumnezeu ca la “Tatăl îndurărilor”, Pavel arăta că învățase din suferințele sale. El era capabil chiar să se bucure de toate necazurile sale pentru că știa că sunt un fel de școală pentru el. Învățase să spună: “Dumnezeu are un scop în asta! Oamenii vor avea nevoie de influența mea, de mângâierea mea și de alinarea mea.” În suferințele sale, Pavel învățase lecția valoroasă de a aştepta mângâierea de la Domnul.
Când suferi în trupul tău, devii foarte răbdător cu alții care suferă. Câștigi o empatie nouă pentru alții. Când suferi și totuși Îl iubeşti cu toată inima pe Domnul (și nu ascunzi păcatul), nu mai priveşti suferința celuilalt spunând: “Mă întreb ce a făcut pentru a merita acest lucru.”
Oamenii care au îndurat suferința și vin cu credinţă la Dumnezeu devin puternici, maturi și răbdători. De asemenea, ei posedă blândețea lui Hristos. Este încurajator să fii în preajma unor astfel de oameni!
Dacă suferiți, încredereți-vă în Dumnezeu să vă treacă biruitori prin ea. Oamenii vor vedea cum câştigaţi biruinţa şi mângâierea numai prin puterea lui Dumnezeu și ei vor fi atraşi de ceea ce aveți.
