Odată am greșit. Am lăsat întunericul să îmi cuprindă inima și să își facă cuib acolo. Am lăsat păcatul să mă mănânce de vie și să țese câte ceva în mine, în fiecare zi mai mult. Și m-am pierdut. De mine. De Dumnezeu. De scopul Său pentru viața mea.
Odată am închis ochii și am încetat să mai văd cu adevărat. Și m-a durut. M-a durut atât de tare dar nu m-am putut opri. Nu m-am putut descotorosi de ceea ce îmi provoca rău. Pentru că atunci când lași păcatul să intre în viața ta, azi un pic, mâine un pic, se impregnează pe suflet, adânc. Rămân urme în tine.
Odată m-am văzut atât de slabă și de neputincioasă față de tot ceea ce mă înconjura încât mi-am spus că nu voi mai ieși niciodată de acolo. Și gândurile mele continuau să își facă de cap. ”Vrei să te rogi? Cum să te rogi? Ce, crezi că Dumnezeu te mai vrea acum? Acum când ești pătată și murdară din cap până în picioare? Crezi că Dumnezeu te mai iartă acum? Te-a iertat și data trecută. Nu, acum nu te mai iartă.”
Nu am știut niciodată că și sufletul poate avea primăveri. Acum știu că are. Pentru că Dumnezeu continuă să dea șanse celor pierduți. Pentru că atâta vreme cât ești în viață, în orice împrejurare te-ai afla, Dumnezeu încă are milă, încă are har pentru tine.
Nu contează în ce mocirlă te-ai băgat. Nu contează cum ai ajuns acolo. Dumnezeu încă te dorește. Încă lucrează la planul Său de a te salva și de te pune în slujba Lui. Nici un păcat nu e mai mare ca Cel ce dă viața și nimic nu te poate birui când ești în brațele Sale.
E primăvară afară și poate că a venit vremea să îl lași pe Dumnezeu să facă primăvară și în sufletul tău. Poate că a venit momentul să îl lași pe Dumnezeu să îți mai dea o șansă. O a doua șansă. O a treia șansă sau o a mia șansă. Știi, nu contează cât de mult ești afundat în mocirlă. Contează numai cât de mult îți dorești să ieși de acolo. Cât de mult îți dorești să te împaci cu Dumnezeu și să îți pui viața în ordine.
Poate că te simți murdar, părăsit și neajutorat. Poate ai intrat în ceva urât și nu mai știi cum să mai ieși de acolo. Poate recunoști acum că e vina ta, dar e deja prea târziu căci faptul e consumat. Și poate nu vrei să te mai ierți. Dar lasă-mă să îți spun ceva: Încă mai este loc la cruce. Încă mai este har revărsat asupra ta. Încă mai ești dorit de Dumnezeu. Și mai mult decât atât, El te iartă. Așă că acum, e timpul să te ierți și tu. E timpul să te pleci pe genunchi și să vorbești cu Dumnezeu despre ceea ce te apasă. E timpul să îți mărturisești păcatul și să lași lumina să îți cuprindă viața.
Nu mi-am imaginat niciodată că și sufletul poate avea primăveri. Acum știu că poate. Fiindcă Dumnezeu a făcut primăvară în mine și continuă în fiecare zi să facă. El dă la o parte ce e uscat și fără viață și schimbă totul în boboci de flori nemuritoare, ce aduc rod.
Ai crezut că Dumnezeu nu te poate primi așa murdar și păcătos cum ești, dar ai uitat că El nu are nevoie de oameni perfecți. Ci are nevoie doar de oameni sinceri. Oameni care își deschid inima în fața Lui și recunosc cine sunt fără El. Oameni care se lasă la dispoziția lui și caută iubirea de Dumnezeu și de semeni. Înțelegi? Nu contează cât de murdar ești. Tu încă ai o inimă pe care o poți preda înaintea Lui iar El încă are puterea de a te face mai curat decât zăpada.
Inimă, nu uita, ești atât de prețioasă. Nu lăsa mizeriile lumii să te pângărească. Lupta ta pentru cer e atât de importantă. Și dacă mizeriile lumii te-au atins, inimă nu descuraja. Hristos îți mai dă o șansă.
