Sunt vremuri care ne fac mai mult ca oricând să ne gândim la moarte. La faptul că poți muri oricând și oriunde. Poți muri în clubul Colectiv, pe un stadion, la un meci de fotbal, într-o cafenea alături de soție, mergând liniștit pe stradă sau la înălțime, într-un avion. Evenimentele petrecute recent ne strigă faptul că moartea e lângă noi și ne poate lua cu ea la o ,,întalnire veșnica” oriunde și oricând.
Vladimir Putin, reacționând la atentatele teroriste, afirma: „Iertarea teroriștilor este voia lui Dumnezeu, dar trimiterea lor la El este voia mea”. Acest lucru ne spune că, probabil, vom mai auzi de ,,doamna cu coasă”, ,,doamnă” pe care nimeni nu o prea dorește în preajma sa. Dar cu toate acestea, ea vine și cel mai important lucru este cum o vom primi ( cum ne găsește). Cu toții suntem datori cu o moarte.
Dar cum o vom întâmpina? Pentru a muri cu onoare va trebui să trăim o viață onorabilă, iar acest lucru îl vom putea face doar dacă trăim cu Hristos pe acest pământ.
Să trăiești cu Hristos înseamnă să iubești. Să iubești pe oricine, oricând… chiar și pe teroriști. Urâm faptele lor, dar iubim sufletele lor. Dacă Tatăl nostru ceresc îi iubește, atunci cine suntem noi să trăim cu ură? Este adevărat că o persoană care nu și-a pierdut ființele iubite într-un incident asemănător cu cel din Paris, poate afirma cu mai multă ușurință aceste lucruri.
Dar un exemplu extraordinar in acest caz este cel al jurnalistului francez, care și-a pierdut soția la Bataclan. El le scrie jihadiştilor: ,,Ați furat viața unei ființe de excepție, dragostea vieții mele, mama fiului meu, dar nu veți avea ura mea”. Ferice de omul care moare cu această atitudine.
Pentru a muri cu onoare va trebui să urmăm exemplul lui Hristos, exemplu de sfințenie. El este sfânt și așa se asteaptă să fim și noi. Fără sfințenie Biblia ne spune că nu vom vedea pe Dumnezeu (Evrei12:14). Sfânt înseamnă să fi despărțit de păcat și pus deoparte pentru Dumnezeu. Când un om trăiește departe de păcat și aproape de Dumnezeu, acesta știe cum să moară. Moare cu onoare. Zâmbind morții.
Părintele Iosif de la mănăstirea Vatopedu a murit la 88 de ani. La o oră după ce a murit fața lui a început să schițeze un zâmbet. Rămâne în istorie ca omul care a zâmbit dincolo de moarte. Avea și motive. Trăise o viață în sfințenie și a murit cu onoare.
În cele din urmă vreau să afirm că vom muri cu onoare atunci când vom trăi doar cu o dorință în inimă: aceea de a-L onora pe Hristos orice s-ar întâmpla. Iar dacă trăiești așa se va vedea la moarte (sau în pragul morții). Inevitabila apropiere a morții îți va spune dacă ai trăit o viață de regret (regretabilă) sau cu onoare (onorabilă).Esti pregătit de moarte? Cum o vei întâmpina? Cu onoare? Zâmbindu-i?
Primind-o ca pe o oprtunitate de a-l vedea pe Hristos? Sau cu regrete care îți spun ca ți-ai irosit viața? Cu groază știind că te așteaptă un destin veșnic în flăcări? Depinde de alegerea ta! Alege să trăiești onorabil alături de Dumnezeu ca mai apoi, dincolo de moarte să poți petrece veșnicia alături de El
Trăieşte în aşa fel încât să poţi afirma ca Pavel: "Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig." (Filipeni 1:21)
